2006-08-01 19:49:26

Peste 40 de mii de ministranţi la Liturghia din piaţa San Pietro prezidată de arhiepiscopul de Viena. Din România, anunţată prezenţa a 100 de ministranţi


(RV - 1 august 2006) Marţi seară, la ora 19 în piaţa San Pietro cardinalul arhiepiscop de Vienna, Christoph Schönborn, a prezidat Sfânta Liturghie cu ocazia Pelerinajului internaţional al Ministranţilor. La eveniment erau aşteptaţi 42 de mii de ministranţi, băieţi şi fete, din 17 ţări, conduşi de cira 20 de episcopi şi peste 300 de preoţi şi diaconi. Reprezentanţa cea mai consistentă, covârşitoare, cu circa 35 de mii de ministranţi era din Germania. Din România, s-a anunţat prezenţa a o sută de ministranţi. Cu o oră înainte de Liturghie grupurile diferitelor dieceze au animat un program în mai multe limbi ca pregătire la celebrarea Eiharistiei, cu momente de rugăciune intercalate de cântece internaţionale. Pelerinajul este organizat de CIM - „Coetus Internationalis Ministrantium - Adunarea Internaţională a Ministranţilor”. Este vorba de acei copii, adolesncenţi şi tineri care servesc la altar aproape de preot la slujbele religioase, în special la Sfintele Liturghii. Tema pelerinajului din acest an „Spiritus vivificat - Duhul este acela care dă viaţă” (In 6,63), a fost dezvoltată de cardinalul arhiepiscop de Viena la omilia ţinută în germană cu câteva pasaje în italiană şi în franceză. „Da, Duhul Sfânt est sufletul Bisericii. Biserica este vie pentru Duhul Sfânt o face să trăiască, o întinereşte, când multora le pare că e pe punctul de a muri, de a dispare. Biserica poartă în sine un izvor tainic de apă care o reînnoieşte din interior şi această izvor este Duhul Sfânt, dătătorul de viaţă. El ne uneşte acum în piaţa San Pietro, în inima Bisericii, pe voi toţi, dragi ministranţi şi ministrante din toată Europa, însoţiţi de episcopi şi de numeroşi parohi, vicari parohiali şi diaconi dar şi de alţi însoţitori precum şoferii de autobuze pentru care noi ne rugăm aici în mod special.

Acum, dragi fraţi şi surori, să ascultăm ceea ce Duhul Sfânt ne spune nouă tuturor care suntem membri ai Bisericii, şi fiecăruia personal în inima sa, pentru viaţa sa. În timp ce vorbesc în germană, ascultaţi, chiar dacă nu înţelegeţi germana, căci Duhul Sfânt în tăcerea interioară îşi face auzit glasul său. Să ascultăm ce vrea să ne spună în această oră de seară prin cuvântul lui Dumnezeu, prin evenimentele trăite, prin multele impresii din aceste zile. Sunt zile frumoase, călduroase, inundate de lumină, chiar dacă obositoare. Dar suportăm toate chiar şi arşiţa, suportăm osteneala cu bucurie din dragoste faţă de Cristos: „Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu; şi tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi vom locui la el”.
Iubirea vine de la Duhul Sfânt. De un lucru puteţi fi siguri: când se aprinde în inimile voastre şi începe să ardă iubirea faţă de Isus, atunci Duhul Sfânt lucrează în voi. Când îl întâlniţi pe cineva care îl iubeşte pe Cristos, atunci e la lucru Duhul Sfânt. Şi pentru minte momentele cel mai fsumoase sunt cele în care întâlnesc pe cineva care îl iubeşte într-adevăr pe Isus. Atunci se instaurează între noi o profundă comuniune, o comunitate, atunci smiţim Biserica vie, care nu este doar un „club”, o „uniune”, o asociaţie, ci o cxominutate în care Dumnezeu locuieşte.
Vorbind miilor de ministranţi, cardinalul Schönborn, arhiepiscop de Viena s-a referit la importanţa sacră a locului , la apostolii Petru şi Paul.
„Dacă cineva mă iubeşte”. Unul care l-a iubit mult pe Isus este astăzi între noi. El a dat numele acestei pieţe. Bazilica din faţa noastră poartă numele lui, pentru jos, sub altar se află mormântul său.
Aici în faţa noastră se află şi un martor tăcut al faptului că Petru l-a iubit într-adevăr pe Isus. Obeliscul din centrul pieţei, se afla înainte în mijlocul circului lui Nero, în care în anul 67 Petru împreună cu alţi creştini a fost răstignit. Acest obelisc a văzut în mod cert că Petru l-a iubit într-adevăr pe Isus. Înainte, Petru, cuprins de fircă, s-a lepădat de trei ori de Isus, apoi de trei ori i-a răsuns Domnului „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc”. Aici, în prezenţa acestui obelisc Petru şi-a arătat iubirea până la capăt pentru Isus: ca şi maestrul său, a murit pe cruce.
„Mă iubeşti ?” Această întrebare Isus ne-o pune fiecăruia dintre noi. Pot eu să spun, da? Pot spune : Isuse, tu ştii că te iubesc? Să-i spunem aceasta lui Isus la acest mare pelerinaj al ministranţilor. Sunt multe motivele de a deveni ministrant. Dintre ele unul este mai frumos, mai important decât celelalte şi anume: posibilitatea de a învăţa să-l iubeşti pe Isus, cuvântul său, duminică de duminică. Faptul de a fi foarte aproape de el în „misterul credinţei”. Sunt doar câteva din ideile împărtăşite miilor de ministranţi de arhiepiscopul de Viena la Liturghia prezidată marţi seară în piaţa Sfântul Petru.
Serviul în format audio, aici: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.