Solemne celebrări în Spania, în Italia şi în lume pentru cei 450 de ani de la moartea
sfântului Ignaţiu de Loyola
(RV - 31 iulie 2006) Celebrare euharistică luni în comemorarea Sfântului Ignaţiu
de Loyola, întemeietor al Societăţii lui Isus, prezidată la ora 19 de prepozitul general
al ordinului, părintele Peter Hans-Kovenbach în biserica lui Isus, la Chiesa del
Gesù din Roma. Cu această ocazie a fost expus pe altar relicvariul conţinând părţi
din oasele craniului, singura relicvă rămasă de la autorul „Exerciţiilor spirituale”.
Numeroase celebrări au avut loc în Spania. La ora 12 în bazilica din Loyola, Sfânta
Liturghie a fost prezidată de arhiepiscopul de Huancayo, Perù, mons. Pedro Ricardo
Barreto Jimeno, iezuit şi concelebrată cu toţi superiorii provinciali europeni ai
Companiei lui Isus. Născut în 1491 în castelul Loyola din Ţara Bascilor, Spania,
întemeietorul călugărilor iezuiţi a murit la Roma, după o noapte de mari suferinţe,
în dimineaţa zilei de 31 iulie 1556. Avea 65 de ani. S-au împlinit deci 450 de
ani de la moartea sa, o aniversare amintită de Compania lui Isus în acest an 2006
împreună cu alte două date semnificative: al cincilea centenar al naşterii Sfântului
Francisc Xaveriu la 7 aprilie şi al fericitului Pierre Favre sau Petru Faber la 13
aprilie
Părintele Kolvenbach, superiorul general al călugărilor iezuiţi şi-a
început astfel omilia din timpul Liturghiei solemne: „Astăzi, acum 450 de ani, sfântul
Ignaţiu lăsa această lume pentru a-l întâlni pe Domnul său în lumina veşnică. Membrii
comunităţii sale au notat bine faptul că părintele lor murea în ceasul pascal: dimineaţa,
devreme, şi în ajunul sărbătorii sfântului Petru, eliberat de lanţurile sale pentru
a ieşi din închisoare. Confraţii lui Ignaţiu au recunoscut, desigur, că această trecere
de la moarte la viaţa veşnică şi această eliberare de lanţurile unui trup vremelnic
se petreceau într-un ambient ce nu avea nimic extraordinar". Apoi, a adăugat un fapt
rămas necunoscut poate chiar multora dintre membrii Companiei lui Isus, cum am putut
constata personal: din cauza unor împrejurări contingete "Ignaţiu a murit singur
fără să primească "viaticum" (hrana spirituală pentru marea călătorie) ultima Sfânta
Împărtăşanie şi nici binecuvântarea Sfântului Părinte la care ţinea atât de mult.
Deşi de câteva zile era sigur de moartea sa, nu a voit să cheme iezuiţii în jurul
său pentru un ultim îndemn, nici nu a chemat coaboratorii pentru a le spune cum să
tremine redactarea Constituţiilor, rămase incomplete, sau pentru a desemna un succesor,
ori pe cineva care să-l înlocuiască temporar. În viaţa sa, Ignaţiu s-a lăsat inspirat
bucuros de Francisc, Sărăcuţul din Assisi, dar în moartea sa nu a cântat cu el „sorella
nostra morte corporale - sora noastră moartea trupească”. Fratele care dormea într-o
cameră alăturată nu l-a auzit pe Ignaţiu pronunţând alt cuvânt decât acela care rezumă
întreaga sa viaţă: Dios, Dumnezeu. Adesea se moare cum se trăieşte. Ignaţiu
a predicat cu cuvintele sale şi în viaţa sa trăită în sărăcie, ca în toate să fie
slujit înainte de toate Dumnezeu". În fapt, deviza Ordinului iezuit este „Omnia
ad majorem Dei gloriam - Toate spre mai marea slavă a lui Dumnezeu”. Ignaţiu
s-a lăsat captivat, "prins" de Dumnezeu, învăţând să vorbească cu el "ca un servitor
cu stăpânul său, dar şi aşa cum un prieten vorbeşte cu un prieten". Întemeietorul
Companiei lui Isus s-a străduit să înveţe frumuseţea acestei convorbiri confidenţiale
pe oricine îl întâlnea în drumul sau de pelerin. Pentru el, în faţa lui Dumnezeu se
deschide un spaţiu pentru un dialog "în care toate celelalte glasuri tac într-o lunişte
în care nu se aud decât vocile care contează într-un colocviu: inimă la inimă cu Dumnezeu
singur. Este secretul celebrelor exericiţii spirituale. În ele, Ignaţiu insistă
atât asupra acelui "eu cu Dumnezeu" care ar putea lăsa să se creadă că spiritualitatea
sa ar face din noi nişte "individualişti, extracomunitari". Se uită în acest caz că
Ignaţiu invită la a-şi asuma răspunderea personală în faţa lui Dumnezeu pentru tot
ce merge rău şi pentru tot ce se construieşte în comunitatea umană. Numai această
preferinţă personală a lui Dumnezeu singur dă forţa şi harul de a se şti personal
responsabili de viaţa şi de moartea umanităţii noastre, de lumina şi umbrele Bisericii
noastre, de primăvarea şi de iarna familiilor noastre, a comunităţilor noastre călugăreşti.
"Celebrând
în această seară intrarea sfântului Ignaţiu la întâlnirea faţă în faţă cu Domnul său
atât de dorit - a spus în încheiere părintele Kovenbach - cerem ca pasiunea sa pentru
mai marea slavă a lui Dumnezeu să ne însoţească atunci când Domnul bate şi la uşa
noastră invitând pe fiecare să ia masa cu el, el cu noi, noi cu el, pentru marele
banchet al împărăţiei sale”.
Amintim că în Spania sărbătoarea sfântului Ignaţiu
se celebrază în două zile. La 31 iulie, care este ziua morţii, se celebrează Liturghia
şi tradiţionala procesiune la Azpeitia care este satul la care aprţine Loyola iar
pe 1 august se celebrează la Loyola împreună cu toate autorităţile regiunii şi ale
satului, când se pleacă în procesiune de la parohia din Azpeitia până la Loyola. Serviciul
în format audio, aici: