Sărbătorit solemn la Santiago de Compostela sfântul Iacob, patronul ceresc al Spaniei

(RV - 25 iulie 2006) În ciclul catehezelor dedicate Apostolilor, în timpul audienţei generale din 21 iunie, Benedict al XVI-lea l-a indicat ca exemplu de la care se poate învăţa promptitudinea în a primi chemarea Domnului şi curajul de a-l mărturisi cu propria viaţă. Este sfântul Iacob, numit şi „cel Mare”, sărbătorit de Biserică la 25 iulie. Celebrările au fost deosebit de solemne în Spania, al cărei patron ceresc este Sfântul Iacob şi care potrivit tradiţiei îşi are mormântul în oraşul Santiago de Compostela. Marţi dimineaţă, în catedrala oraşului a fost celebrată o Liturghie solemnă de arhiepiscopul Julian Barrio Barrio. În timpul celebrării euharistice, un delegat al regelui Juan Carlos a prezentat tradiţionala suplică către Sfântul Protector cerând mijlocirea sa pentru unitatea Spaniei şi rezolvarea celor mai grave probleme sociale, precum cea a imigraţiei. S-au înălţat rugi şi pentru pacea în Orientul Mijlociu.
În ceea ce priveşte tradiţia mormântului sfântului Iacob în regiunea Galiţia din Spania, documentele istorice vrobesc despre eremitul Paio, care în anul 813 a observat lumini în formă de stele în locul în care a fost descoperit apoi trupul decapitat al apostolului şi inscripţia: „Aici se odihneşte Iacobus, fiul lui Zebedeu şi al Salomei”. Acel loc, acel câmp de stele este astăzi oraşul cu marele santuar Santiago de Compostela, foarte renumit loc de cult şi ţintă a numeroase pelerinaje. Milioane de credincioşi întreprind de veacuri celebrul „Camino de Santiago”, traseul pelerinaj în care credincioşii dedică timp pentru sine şi pentru Dumnezeu. Sfântul Iacob este sfântul întâlnirilor, al întâlnirilor neaşteptate, sfântul călătoriei, al drumului: scrie Lele Viola, autorul cărţii „Adevărata istorie a sfântului Iacob”. Călătoria înţeleasă ca pelerinaj, înţelească ca "a merge spre o destinaţie", dar înţeleasă şi ca a încerca să te mişti pentru a de peste ceva, a întâlni pe cineva, care este, în fond, întâlnirea cu Dumnezeu. În timpul călătoriei se întâlnesc atâtea persoane care fac acelaşi drum, care împărtăşesc aceeaşi ţintă. Ideea de a se simţi ca o parte a unui fluviu, a unui popor în mers este „unul dintre lucrurile minunate ale pelerinajului”, mai afirmă autorul cărţii citate.