2006-07-20 14:25:31

Dialog "sui generis" între Biserici surori: prin comunicate


(RV - 20 iulie 2006) Sinodul Mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma,Greco-Catolică răspunde Sinodului Mitropolitan Ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Comunicat al Sinodului Permanent
Arhivat in: Alba Iulia şi Făgăraş — Miercuri, 19 Iulie 2006
Sinodul Permanent al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, întrunit la Cluj-Napoca în data de 19.07.2006, în şedinţă extraordinară, analizând situaţia creată de comunicatul Sinodului Mitropolitan Ortodox al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, precum şi de declaraţiile din mass-media făcute de unii reprezentanţi ai Statului Român, consideră necesare următoarele precizări pentru proprii credincioşi şi pentru informarea opiniei publice.
După mai bine de 16 ani de la instituirea democraţiei în România, observăm că Statul vorbeşte deseori despre oferte "generoase" făcute ierarhiei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, dar în realitate acestea nu au îmbrăcat până în prezent forma concretă cerută într-un stat de drept - adică o lege - ci se prezintă ca propuneri ce urmăresc tergiversarea retrocedării lăcaşurilor de cult, confiscate în mod abuziv de către Statul Român, comunist ateu. Această situaţie nu face altceva decât să valideze abuzurile începute în anul 1948 de către Statul Român, comunist ateu.
Lipsa de decizie a Statului Român, precum şi ineficienţa întâlnirilor Comisiei Mixte de Dialog cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, au făcut ca unele lăcaşuri de cult, care au aparţinut Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în acest răstimp, să fie demolate, strămutate sau demontate.
Revenirea la terminologii şi expresii din perioada comunistă denotă faptul că nu se doreşte nici pe departe respectarea libertăţii de conştiinţă a credincioşilor ci, dimpotrivă, se încearcă, prin formule agresive şi adunarea de semnături, manipularea conştiinţei credincioşilor celor două confesiuni care trăiesc în pace şi în bună înţelegere unii cu alţii. Se observă că anumite acţiuni sunt menite nu numai să favorizeze unilateral dezvoltarea unei confesiuni, cât mai degrabă să împiedice refacerea firească a celeilalte confesiuni, privită ca o ameninţare prozelitistă.
Dreptul de proprietate, drept fundamental garantat de art. 41 din Constituţia României, trebuie să fie ocrotit de lege şi justiţie şi, ca urmare, nu poate fi lăsat în competenţa exclusivă a unor Comisii Mixte de Dialog, în care părţile au interese divergente. Aceasta contravine art. 21 din Constituţia României, art. 6 §1 şi art. 13 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, Rezoluţiilor nr. 1123, A4 - 0428, 562 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi Rezoluţiei nr. 191 a Congresului SUA.
În consecinţă, rămânem în continuare deschişi la discuţii în adevăr, caritate şi justiţie şi considerăm, aşa cum am făcut-o şi până acum, că este de datoria Statului Român elaborarea unei legi cu privire la retrocedarea lăcaşurilor de cult care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu respectarea principiilor de drept european şi internaţional în domeniu, fără discriminare.
PS Virgil BERCEA-Episcop Eparhial de Oradea
PS Florentin CRIHĂLMEANU - Episcop Eparhial de Cluj-Gherla
PF Lucian MUREŞAN - Arhiepiscop Major de Alba-Iulia şi Făgăraş
 
Publicat de situl bru.ro al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică


+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
 Sinodul Mitroplitan al Clujului ia hotărâri importante privind relaţiile cu greco-catolicii.
Sf. Mânăstire Nicula, 5 iulie 2006
COMUNICAT
Sinodul Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, întrunit în prima sa şedinţă de lucru la data de 11 aprilie 2006, a salutat ridicarea Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj la rangul de Arhiepiscopie Majoră , şi a făcut-o nu doar cu sinceritate, ci şi cu speranţa că va avea un răspuns după cuviinţă, care să însemneze o punte între cele două Biserici din Ardeal.

Din nefericire, cu mare mâhnire constatăm că răspunsul a fost exact contrar aşteptărilor noastre.
Propunerea generoasă a Secretarului de Stat pentru Culte de a facilita un dialog bilateral, pe eparhii, „în vederea analizării stadiului relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică şi a găsirii de soluţii concrete pentru rezolvarea pe cale amiabilă a unor diferende patrimoniale” s-a izbit de refuzul Bisericii Greco-Catolice printr-un act scris al Sinodului unit.

Mai mult, luăm act că Biserica Catolică şi-a intensificat ofensiva antiortodoxă luând ca punct de pornire revendicările patrimoniale ale Bisericii Greco-Catolice din România, acţiune cu evidente finalităţi prozelitiste. În această ofensivă este implicat direct şi Nunţiul Apostolic din România, depăşindu-şi în mod repetat şi persuasiv atribuţiile diplomatice cu care este investit de către Statul Vatican. Astfel de atitudini riscă să pună sub semnul întrebării continuarea Dialogului Teologic Internaţional ortodox- romano-catolic.
Presiunile sunt atât de puternice, încât au determinat cedări de neînchipuit la nivelul conducerii Mitropoliei Banatului, spre dezamăgirea preoţimii şi a credincioşilor. Acest fenomen îngrijorător are loc şi cu concursul autorităţilor centrale şi locale, ceea ce ne va obliga la o revizuire a neutralităţii noastre în perspectiva viitoarelor alegeri.
În acest context, astăzi, 5 iulie 2006, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului s-a întrunit în Mânăstirea Nicula sub preşedinţia Mitropolitului Bartolomeu Anania, cu participarea celor 33 de protopopi din cele patru Eparhii ale Mitropoliei, precum şi a Episcopului Sofroniu al Giulei, în calitate de invitat şi cu împuternicirea P.F. Patriarh Teoctist.

În urma discuţiilor, sinaxa mitropolitană a ajuns la concluzia că este absolut necesară elaborarea şi votarea, în regim de urgenţă, a unei legi speciale care să reglementeze disputa patrimonială – referitoare la biserici şi case parohiale – dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică, lege menită să asigure pacea sociale. De asemenea, pentru amendarea corectă a Legii 247/2005, cele două Mitropolii ortodoxe din Transilvania, cu sediile la Sibiu şi la Cluj, au finalizat o iniţiativă legislativă întemeiată pe 278.000 de semnături din 10 judeţe transilvane, adică aproape de 3 ori mai multe decât prevede Constituţia.

Nădăjduim într-o receptare lucidă. Realistă şi pragmatică a mesajului nostru.
BARTOLOMEU ANANIA
Preşedintele Sinodului Mitropolitan
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
MEMBRII SINODULUI:
IPS ANDREI-Arhiepiscopul Alba Iuliei
PS IUSTINIAN- Episcopul Maramureşului şi Sătmarului
PS IRINEU BISTRIŢEANUL-Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului
PS VASILE SOMEŞANUL-Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Clujului
PS PETRONIU SĂLĂJANUL-Arhiereu Vicar al Oradiei
PS IUSTIN SIGHETEANUL-Arhiereu Vicar al Maramureşului
INVITAT:
PS SOFRONIU-Episcopul de Giula
---------------------------------------
Preluat din "Mitropolia Clujului - Dosar",
situl arhiepiscopia-ort-cluj.org







All the contents on this site are copyrighted ©.