"Ajutarea familiei e o necesitate de care depinde bunul omenirii întregi": Benedict
al XVI-lea a lansat avertismentul său la Valencia, în Spania, unde duminică a celebrat
Sf. Liturghie de încheiere a Întâlnirii Mondiale a Familiilor. Următoarea întâlnire,
la Ciudad de Mexico, în 2009
(RV - 9 iulie 2006) „Într-o mare îmbrăţişare de pace”, papa Benedict
al XVI-lea a cuprins duminică dimineaţă familiile din întreaga lume, cele prezente
la Valencia în Spania dar şi cele unite ideal prin mijloacele de comunicare socială
din orice colţ al Pământului pentru a urmări în direct Sfânta Liturghie prezidată
de pontif la încheierea celei de-a V-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. Un eveniment
de mare relevanţă nu doar pentru Biserica Catolică dar pentru întreaga omenire chemată
să apere, să trăiască şi să transmită mai departe valorile familiei „un bun necesar
pentru popoare, un fundament indispensabil pentru societate”, a subliniat Sfântul
Părinte la veghea celebrată sâmbătă seară în Oraşul Artelor şi Ştiinţelor care a găzduit
întreaga adunare, întrunind circa un milion de persoane în oraşul spaniol. „A ajuta
familia”, a reafirmat duminică Benedict al XVI-lea, „este unul dintre cele mai importante
servicii ce se pot face pentru binele oamenilor şi al societăţii”. Apoi, la rugăciunea
„Angelus”, un important anunţ: se va desfăşura la Ciudad de Mexico în 2009 viitoarea,
a VI-lea în ordine, Întâlnire Mondială a Familiilor. Sâmbătă în cursul după amiezii
vizita papei Benedict al XVI la Suveranii Spaniei şi apoi întâlnirea cu şeful guvernului
José Luis Rodrìguez Zapatero, contestat de mulţime, după ce-şi anunţase anticipat
absenţa la celebrarea euharistică de duminică. La Liturghie au participat pe lângă
regele Juan Carlos şi regina Sofia, miniştrii de Externe şi al Justiţiei reprezentând
guvernul, preşedintele regiunii autonome Valencia şi primarul oraşului. Liturghia
a fost concelebrată de peste 50 de cardinali, 450 de episcopi şi 3 mii de preoţi. Dar
să-l acultăm pe unul dintre trimişii noştri, Giancarlo La Vella, pentru reporatajul
acestei călătorii internaţionale, a treia a lui Benedict al XVI-lea şi prima în pământul
spaniol, abia închiată. INS - secvenţe muzicale. „Un mesaj de speranţă
pe care de la Valencia vreau să-l lansez tuturor familiilor lumii”. Astfel Benedict
al XVI-lea a încheiat cea de-a V-a întâlnire mondială a familiilor de la Valencia,
dând tuturor întâlnire după trei ani la Ciudad de Mexico, pentru a continua un drum
de credinţă început de Ioan Paul al II-lea în 1994. La Sfânta Liturghie prezidată
în vasta arie a Oraşului Artelor şi Ştiinţelor în faţa a peste 500 de mii de credincioşi,
ca şi la veghea din seara precedentă, papa Benedict al utilizat - cum a făcut deja
predecesorul său - Potirul Sacru păstrat în catedrala oraşului, potrivit tradiţiei
însăşi cupa folosită de Isus la instituirea Euharistiei la Ultima Cină, a tras concluziile
unei intense săptămâni de dialog între familii din toată lumea, începută prin Congresul
teologico-pastoral asupra „Transmiterii credinţei în familie”. În faţa imaginii Fecioarei
Maria „Virgen de los Desamparados”, deosebit de venerată în oraşul Valencia, predica
Sfântului Părinte a evidenţiat încă o dată că familia întemeiată pe căsătoria indisolubilă
între bărbat şi femeie este ambianţa ideală în care persoana poate creşte şi se poate
dezvolta în mod integral. Părinţii au dreptul şi datoria inalineabilă de a transfera
copiilor darul vieţii şi patrimoniul de experienţă, introducându-i în viaţa socială
în lumina experienţei de iubire reciprocă şi, mai ales, a întâlnirii cu Dumnezeu.
Sfântul Părinte a descris oarecum prezenţa în familie a unei continuităţi inspirate
din credinţă şi iubire care garantează transmiterea acelor tradiţii ce reprezintă
liantul oricărei comunităţi. Peste toţi, strămoşii prezenţi şi viitori, mâna paternă
a lui Dumnezeu: INS - „La originea fiecărui om şi, prin aceasta, în orice paternitate
şi maternitate umană este prezent Dumnezeu Creator. Soţii trebuie să primească copilul
care se naşte ca fiu nu numai al lor, dar şi al lui Dumnezeu care îl
iubeşte pentru ceea ce el este - aminteşte papa Benedict. Fiecare act
generativ, fiecare paternitate şi maternitate, fiecare familie îşi are propriul principiu
în Dumnezeu care este Tată, Fiu şi Duh Sfânt”. Părinţii creştini - a continuat
Sfântul Părinte - sunt chemaţi să dea o mărturie credibilă de credinţă şi speranţă,
astfel ca chemarea lui Dumnezeu şi Vestea cea Bună a lui Cristos să ajungă la fii
cu mare claritate şi autenticitate, prin deprinderea rugăciunii în comun şi apropiindu-i
de sacramente: introducându-i, în mod concret în viaţa Bisericii. Dar familia este
şi locul adevăratei libertăţi şi al sprijinului reciproc. Amintind învăţămintele Conciliului
Vatican al II-lea, Benedict al XVI-lea a afirmat că soţii şi părinţii creştini trebuie
să se susţină reciproc toată viaţa în har prin iubire fidelă şi să instruiască în
doctrina creştină şi în virtuţile evanghelice copii primiţi cu iubire de la Dumnezeu.
Pentru a înainta pe acest drum de maturizare umană - a mai spus Pontiful - Biserica
ne învaţă să respectăm şi să promovăm minunata realitate a căsătoriei indisolubile
dintre bărbat şi femeie, originea familiei. Apoi a continuat: INS - „Pentru
aceasta a recunoaşte şi a ajuta această instituţie este unul dintre cele mai importante
servicii care se pot face astăzi binelui comun şi dezvoltării autentice a oamenilor
şi societăţii, precum şi cea mai bună garanţie pentru a asigura demintatea, egalitatea
şi adevărata libertate a persoanei umane”. La privegherea de sâmbătă
seară, definţia familiei ca „Biserică domestică şi sanctuar al vieţii”, uniune fondată
pe căsătorie, experienţă de iubire şi de responsabilitate pentru părinţi şi copii,
bun necesar pentru popoare şi fundament indispensabil pentru societate. Fiinţa umană
- a spus Benedict al XVI-lea - se realizează pe deplin numai atunci când se dăruieşte
sincer altora iar familia reprezintă tocmai ambientul privilegiat în care orice personă
învaţă să dea şi să primească iubire. INS - secvenţe muzicale. În calda
noapte valenţiană luminată de impozanta cruce luminoasă de 35 metri situată alături
de altar, erau laolaltă entuziasm, aplauze, cântece, mărturi, rugăciune, salutul adresat
papei Benedict de cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, preşedinte al Consiliului Pontifical
pentru Familie care a promovat evenimentul. Căldură plină de afecţiune din partea
celor prezenţi când actualul Pontif a amintit cuvintele lui Ioan Paul al II-lea: „Omul
este chip şi asemănare a lui Dumnezeu nu atât în solitudine, cât în momentul comuniunii”.
Apoi a adăugat: INS - „Familia este o institutie intermediara între individ
şi societate şi nimic nu o poate înlocui în întregime. Ea se întemeiază pe profunda
relaţie interpersonală dintre soţ şi soţie, susţinută de afecţiunea şi înţelegerea
reciprocă. Sacramentul căsătoriei - a spus Pontiful - comportă o adevărată vocaţie
la sfinţenie. Iubirea dintre tată şi mamă oferă copiilor o mare siguranţă şi îi învaţă
frumuseţea iubirii fidele şi durabile”. În societatea actuală familiile nu
pot fi lăsate singure în faţa dificultăţilor, acolo unde e nevoie de stimulenţi spirituali
pentru a întări coeziunea nucleului familial. De importanţă fundamentală sunt, deci,
parohia, asociaţiile bisericeşti. Apoi, îndemnul papei Benedict de a fi introduse
politici sociale în favoarea familiei. INS - „Invit, de aceea, guvernanţii şi
legislatorii să reflecteze asupra binelui pe care căminele domestice în pace şi armonie
îl asigură omului, familiei, centrul nevralgic al societăţii.
Obiect al legilor este binele integral al omului, răspunsul la necesităţile
sale, la aspiraţiile sale. Prin urmare, familia este un ajutor pentru societate de
care nu se poate lipsi”. În concluzie, aluzia caldă a papei la bunici, garanţi
ai afecţiunii şi duioşiei de care fiecare fiinţă umană are nevoie ca să o dea şi să
o primească. Pentru nici un motiv să nu fie excluşi din mediul familial. Ei - a mai
spus Sfântul Părinte - sunt o comoară ce nu trebuie sustrasă noilor generaţii, mai
ales când dau mărturie de credinţă la apropierea morţii. Ultima călduroasă îmbărţişare
a credincioşilor pentru papa Benedict al XVI-lea a avut loc la aeroportul din Valencia,
înainte de plecarea spre Roma. Salutând autorităţile civile şi religioase, Benedict
al XVI-lea a formulat auspicii ca această întâlnire să continue să răsune în bucurie
ca un cântec de iubire, de viaţă şi de credinţă împărtăşită în familii, ajutând lumea
de azi să înţeleagă că legământul de căsătorie, legătură permanentă dintre bărbat
şi femeie, este un mare bun pentru pentru întreaga umanitate. Un drum, deci, pentru
familii de parcurs în mod conştient şi cu intensitate. Pentru episcopul Romei, următoarea
îmbrăţişare de acest gen, în 2009, dincolo de Atlantic, în Mexic. Aici, acelaşi
serviciu, în format audio: