2006-07-05 19:58:59

La Valencia în Spania, congresul teologico-pastoral despre transmiterea credinţei în familie: se aşteaptă sosirea papei pentru zilele de 8 şi 9 iulie


(RV - 5 iulie 2006) Miercuri s-a intrat în miezul lucrărilor la Congresul teologico-pastoral dedicat transmiteri crededinţei în familie, deschis marţi după-amiază la Valnecia, în Spania, după rugăciunea pentru victimele tragicului accidente de metrou petrecut luni. Zilele de dezbateri şi de schimb de eperienţe în cadrul celei de-a V-a Întâlniri mondiale a familiilor şi în aşteptarea sosirii papei Benedict al XVI-lea, fără îndoială nu vor putea să nu fie însoţite de gândul la cei care şi-au pierdut viaţa în centrul oraşului spaniol unde sosiseră mii de multe familii participante provenind din toate continetele. Între timp, a sosit şi delegaţia din România, condusă de episcopul Petru Gherghel al diecezei de Iaşi împreună cu câţiva preoţi şi circa 20 de familii din ţară. Până la sosirea trimişilor Radio Vatican, încă o dată din Valencia, trimisul cotidianului L’Osservatore Romano, Gianluca Biccini:
INS - „Intervenţia primatului Spaniei, cardinalul Antonio Canizares Llovera, asupra astectelor pastorale privind transmiterea credinţei în familie a caracterizat dimineaţa de miercuri, în cea de-a doua zi a lucrărilor Congresului în curs la Valencia, în cadrul celei de-a V-a Întâlniri mondiale a familiilor. Cardinalul a revendicat sacralitatea legăturii conjugale între borbat şi femei, în faţa politicelor guvernului spaniol. Au fost urmărite mărturiile unor iniţiatori şi reprezentanţi de mişcări ecleziale şi asociaţii care lucrează în apărarea familiei. Între aceştia preotul Julio Carròn, succesorul preotului Luigi Giussani la conducerea fraternităţii „Comuniune şi Eliberare”. Concomitent - o noutate absolută a acestei întâlniri mondiale - erau inaugurate adunările dedicate fiilor şi bunicilor. Marţi după-amiază, deschiderea oficială a lucrărilor prin introducerea ţinută de cardinalul columbian Alfonso Lopez Trujillo, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie şi mult aplaudata interveţie a cardinalului Carlo Caffarra, arhiepiscop de Bologna despre raportul dintre laicitatea Statului şi familie. Seara, arhiepiscopul de Valencia, mons. Garcìa Gasco, a celebrat funeraliile solemne al victimelor accidentului de metrou. „Nu sunteţi singuri în durerea voastră. Sunt cu voi familiile lumii întregi”, a apus mons. Gasco rudelor vicitmelor reunite în catedrala din Valencia. Întreaga ţară esre reprezentată le cele mai înalte niveluri, de la familia regală a Spaniei la preşedintele guvernului.
Aici, serviciul în format audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.