2006-07-04 18:59:04

Benedict al XVI este aproape de toţi cei care suferă pentru pierderea celor dragi în accidentul de metrou de la Valencia. Participanţii la Întâlnirea familiilor se reculeg în rugăciune pentru victime. Marţi seară funeraliile în catedrala din Valencia. În cursul după-amiezii, deschiderea Congresului teologico-pastoral "Familie: trăieşte şi transmite credinţa"


(RV - 4 iulie 2006) Papa Benedict al XVI-lea este aproape de toţi cei care au fost loviţi de tragicul accident de metrou din Valencia, care luni a provocat moartea a 41 de persoane. “Sfântul Părinte - informează o notă a directorului Săliii vaticane de presă, Joaquìn Navarro-Valls - a fost imediat informat despre tragicul accident petrecut la Valencia şi a urmărit cu durere şi partecipare spirituală dramaticile ştiri” care soseau de la Valencia, unde papa se va duce sâmbătă pentru a lua parte la cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Papa - continuă nota difuzată luni „ s-a rugat pentru victime, pentru familiile lor, pentru toţi cetăţenii implicaţi în acest groaznic eveniment”. Seara, Sfântul Părinte a trimis o telegramă de condoleanţe arhiepiscopului de Valencia, Augustin Garcìa-Gasco Vicente. Tragedia de la metrou îndurerează profund pe toţi cei care se pregătesc să trăiască cu emoţie vizita papei. Marţi după-amiază, într-un climat de reculegere a început Congresul teologico-pastoral care a reunit la Centru Târgului din Valencia peste 5000 de participanţi, între care 29 de cardinali. Din oraşul spaniol, un serviciu de la trimisul cotidianului L’Osservatore Romano, Gianluca Biccini:
INS - Oraşul, care găzduieşte în aceste zile a V-a Întâlnire mondială a familiilor şi care se pregăteşte să-l întâmpine pe Benedict al XVI-lea, plânge pentru victimele dezastrului şi se strânge în jurul arhiepiscopului Augustìn Garcìa Gasco Vicente, care în cursul serii a celebrat în catedrală Liturghia de înmormântare. Unainmă mâhnirea autorităţilor, de la instituţiile locale la familia regală a Spaniei. Dar şi programul Congresului teologico-pastoral internaţional pe tema transmiterii credinţei în familie, deschis în cursul după-amiezii, a suferit unele modificări prin abolirea iniţiativelor cu caracter cultural. Mare aşteptare pentru conferinţele cardinalului Carlo Caffara, arhiepiscop de Bologna şi profesorului Xavier Lacroix, decan al Facultăţii de Teologie la Universitatea din Lyon. Ziua s-a încheiat cu conferinţa de inaugurare ţinută de cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie. Imediată a fost luni seară reacţia la ştirea dezastrului din partea celor 10 mii de tineri voluntari angajaţi în serviciul de primire şi a delegaţilor la lucrările congresului. În diferite biserici ale oraşului a avut loc o succesiune de privegheri de rugăciune şi de celebrări de pomenire a victimelor. Tinerii, prin scurte mesaje telefonice, şi-au dat întâlnire la ora 19 în bazilica Maicii Domnului „Virgen de los Desamparados” pentru a recita împreună sfântul Rozariu şi a lua parte apoi la Liturghia concelebrată de episcopii auxiliari de Valencia. Ochii scăldaţi în lacrimi ai sutelor de tineri şi tinere care s-au încredinţat în implorare Mamei cereşti au oferit mişcătoarea mărturie a unei credinţe capabile să privească spre viitor cu speranţă creştină”.
La rândul său Fundaţia organizatoare a Întâlnirii a anunţat suspendarea tuturor manifestărilor de sărbătoare în cele trei zile de doliu decretate de autorităţile locale şi de arhidieceză - 4, 5 şi 6 iulie - zile în care la celebrările religioase din întreaga dieceză sunt introduse rugăciuni speciale pentru victimele tragediei.
INS - secvenze muzicale spaniole:
Serviciul complet în format audio, aici: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.