2006-06-28 18:52:52

Compendiul Catehismului Bisericii Catolice împlineşte un an


(RV - 28 iunie 2006) În urmă cu exact un an, la 28 iunie 2005, Benedict al XVI-lea prezenta în timpul celebrării Orei a şasea din Litrugia Orelor în Sala Clementină din Vatican, Compendiul Catehismului Bisericii Catolice. O operă îngrijită de el însuşi, când era încă prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, din voinţa lui Ioan Paul al II-lea care îl numise la conducerea unei Comisii speciale. Într-un an au fost cumpărate circa două milioane de exemplare doar ale ediţiei în limba italiană. Pentru Benedict al XVI-lea este vorba „despre un nou ghid pentru transmiterea credinţei care ne ajută mai bine să cunoaştem şi apoi să şi trăim mai bine credinţa care ne uneşte”.Compendiul Catehismului Bisericii Catolice împlineşte deci un an. O sinteză simplă, clară şi completă a adevărurilor credinţei creştine: în celntru este iubirea lui Dumnezeu pentru creatura sa care culminează în moartea şi în vierea Fiului. Toate adevărurile sunt expuse în formă dialogată. Benedict al XVI-lea îi explica motivul:
INS - „Se înţelege astfel să se repropună - cum am scris în introducere la Compendiu - un dialog ideal între maestru şi discipol, printr-o succesiune insistentă de întrebări, ce antrenează cititorul invitându-l să continue în descoperirea aspectelor mereu noi ale adevărului credinţei sale. În afară de aceasta, genul dialogat, contribuie şi la a scurta considerabil textul reducându-l la esenţial. Aceata ar putea favoriza asimilarea şi eventuala memorizare a conţinutului”.
Prin urmare, o lectură accesibilă tuturor, rămânând totuşi angajantă, cum sublinia Benedict al XVI-lea în ziua următoare, în timpul Liturghiei pentru Sfinţii Petru şi Paul:
„Nu se poate citi această carte cum se citeşte un roman. Trebuie meditat în linişte în fiecare din părţile sale pentru a permite ca, prin imagini, conţinutul să pătrundă în suflet. Sper să fie primit în acest mod şi să poată deveni un bun ghid în transmiterea credinţei”.
Compendiul este îmbogăţit cu 14 imagini sacre în care frumuseţea devine „vestire evanghelică”:
INS - „Imagine şi cuvânt se luminează astfel reciproc. Arta „vorbeşte” întotdeauna, cel puţin implicit, despre divin, despre frumuseţea infinită a lui Dumnezeu, reflectată în Icoana prin excelenţă: Cristos Domnul, Imaginea Dumnezeului invizibil” (Prezentarea Compendiului, 28 iunie 2005).
„Cât este de necesar - spunea Benedict al XVI-lea după câteva zile de la prezentarea operei - ca la începutul acestui al treilea mileniu, întreaga comunitate creştină să proclame, să înveţe şi să mărturisească în întregime adevărurile credinţei, ale doctrinei şi moralei catolice în mod unanim şi concordant!” (Angelus, 3 iulie 2005). Reamintim aici, că traducerea în limba română a Compendiului Catehismului Bisericii Catolice a apărut anul acesta, în luna aprilie, înainte de sărbătoarea Paştelui, la editura „Presa Bună” din Iaşi.
Aici, serviciul complet în format audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.