Preasfânta Inimă a lui Isus şi Inima neprihănită a Mariei
(RV - 23 iunie 2006) - Biserica a celebrat vineri solemnitatea Preasfintei Inimi a
lui Isus. Este vorba de o spiritualitate răspândită în a doua jumătate a secolului
al XVII-lea prin opera sfintei Margareta Maria Alacocque. Această sărbătoare - a spus
papa Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercurea trecută - „este simbolul
iubirii lui Isus faţă de Tatăl dar şi al iubirii pentru fiecare dintre noi”. Sărbătoarea
Sfintei Inimi are 150 de ani: a fost extinsă de papa Pius al IX-lea la toată Biserica
în 1856. Dar spiritualitatea Inimii lui Isus este tot atât de veche cât şi creştinimsul
şi îşi are originea în străpungerea de către soldatul roman a costei lui Isus pironit
pe Cruce. O rană din care au ieşit sânge şi apă, "semnul iubirii milostive a lui Dumnezeu",
cum s-a exprimat Benedict al XVI-lea: INS -„În inima Răscumpărătorului
noi adorăm iubirea lui Dumnezeu faţă de umanitate, voinţa sa de mântuire universală,
milostivirea sa nemărginită. A cinsti prin cult Sfânta Inimă a lui Cristos înseamnă,
de aceea, a adora acea Inimă care, după ce ne-a iubit până la sfârşit, a fost străpunsă
de o suliţă şi de la înălţimea Crucii a lăsat să curgă sânge şi apă, izvor nesecat
de viaţă nouă” (Alocuţiunea la Angelus, 4 iunie 2005). În limbajul biblic -
notează papa - inima indică centrul persoanei, sediul sentimentelor şi intenţiilor
sale”. Această devoţiune exprimă clar faptul că credinţa creştină este o relaţie personală
cu Dumnezeu care s-a făcut vizibil în Fiul; a adora Inima lui Isus înseamnă, prin
urmare, potrivit papei Benedict, a intra în comuniune totală cu Domnul, a-şi însuşi
voinţa, gândurile, cuvintele, sentimentele lui Cristos. A fi una cu „inima sa care
vede” unde este nevoie de iubire, pentru a se deschide altora, mai presus de toate,
celor suferinzi, departe de orice închidere în sine". De aici, apelul lui Benedict
al XVI-lea către credincioşi cărora le cere să se deschidă misiunii tocmai pornind
de la cultul Inimii lui Isus: INS - „Numai din acest izvor nesecat
de iubire veţi putea trage energia necesară pentru misiunea voastră. Din Inima Răscumpărătorului,
din coasta sa străpunsă s-a născut Biserica, care se reînnoieşte neîncetat prin sacramente.
Să aveţi preocuparea de a vă alimenta în mod spiritual cu rugăciune şi cu o intensă
viaţă sacramentală; aprofundaţi cunoaşterea personală a lui Cristos şi tindeţi cu
toată puterea spre acea ‚măsură înaltă a vieţii creştine’, care este sfinţenia”
( Discurs către pelerinii din Verona, 4 iunie 2005). Da, Isus ne-a cunoscut în
timpul vieţii, agoniei şi patimilor sale pe toţi şi pe fiecare şi s-a dat pentru fiecare
dintre noi: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit şi s-a dat pe sine pnetru mine” (Gal 2,20).
Ne-a iubit pe toţi cu o inimă omenească. De aceea, Preasfânta Inimă a lui Isus, străpunsă
de păcatele noastre şi pentru mântuirea noastră (cf In 19,34) „este considerată semnul
şi simbolul eminent...al nemărginitei iubiri cu care Răscumpărătorul divin îl iubeşte
neîncetat pe Tatăl veşnic şi pe toţi oamenii” ( Pius XII, enciclica Haurietis
aquas, 15 mai 1956).
Inima care mai mult
de cât oricare alta se aseamănă celei a lui Cristos - afirmă Benedict al XVI-lea în
encilica sa ‚Deus caritas est’ - este fără îndoială inima Mariei”, „iubire
curată care nu se caută pe sine, dar care simplu vrea binele...datorită celei mai
intime uniuni cu Dumnezeu”. În acest sens, după Inima Fiului, Inima Mamei.
După
solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus Biserica îşi îndreaptă atenţia spre Inima
Neprihănită a Mariei, a cărei sărbătoare anul acesta lasă locul Naşterii Sfântului
Ioan Botezătorul. Comemorarea facultativă a fost instituită de Pius al XII-lea. Ea
ne invită să medităm la misterul lui Cristos şi al Fecioarei în dimensiunea sa profundă,
interioară. Maria care păzeşte cuvintele şi faptele Domnului meditându-le în inima
ei (cf Lc 2,19) este locuinţa Duhului Sfânt, scaunul înţelepciunii (cf Lc 1, 15) imaginea
şi modelul Bisericii care ascultă şi mărturiseşte mesajul Domnului (cf Lc 11,28). Serviciul
complet în format sonor, aici: