2006-06-14 20:00:01

Imaginea imigraţilor în Italia distorsionată de mass-media?


(RV - 14 iunie 2006) „Străinii să nu mai fie consideraţi externi”; „Să nu-i mai numim pur şi simplu extra-comunitari sau, mai rău, clandestini”: acesta este mesajul care reiese din reuniunea de studiu desfăşurată la Centrul Astali din Roma, sediul Serviciului părinţilor iezuiţi pentru refugiaţi în Italia, care în luna octombrie împlineştze 25 de ani de activitate. Întâlnirea dedicată în mod special imaginii imigraţilor în mass-media, precede ziua refugiatului care se va celebra pe 20 iunie. La reuniune au participat experţi care şi-au manifestat nemulţumirea pentru modul în care lumea imigraţiei este prezentată de sistemul mediatic în clişee legatea de crima organizată sau de de tot felul de întâmplă în timpul debarcărilor, ca şi cum ar fi vorba de o armată de duşmani veniţi să ia cu asalt casa localnicilor. S-a arătat că de cele mai multe ori informaţia nu este completă şi aprofundată, deseori ea fiind scoasă din context. Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi a deplâns liniile editoriale existente în organele de presă, legate de iterese politice ale unui partid sau altuia.
Dar acre este imaginea reală a imigraţilor? Iată părere părintelui iezuit Giovanni La Manna, director al Centrului Astali din Roma:
INS - Nu sunt persoane care vin aici să se dedea delincvenţei sau să trăiască din asistenţă. Au o mare demnitate şi ceea ce noi cerem este posibilitatea de a se realiza, trebunid să pornească de la zero”.
Care este poziţia Centrului Astali în legătură cu legea Bossi-Fini?
INS -Legea Bossi-Fini este centrată pe un criteriu pe care nu-l împărtăşim, deoarece lezează demintatea persoanelor care sosesc în ţara noastră şi ofensează însăşi demnitatea italienilor. Criteriul este că dacă eşti util, deci dacă ai un contract de muncă, exişti ca persoană şi ai drepturi în Italia. Punctul nostru de plecare este total diferit, este a spune că cine soseşte în Italia este persoană cu o demnitatea a sa, cu o umanitate a sa ce trebuie recunoscută.

Serviciul în format audio, aici: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.