Tradiţionala procesiune pe aleile Grădinilor Vaticane cu recitarea rugăciunii Rozariului
la încheierea lunii mai, dedicată Sfintei Fecioare Maria
(RV - 31 mai 2006) Miercuri seară, încheierea lunii mai, lună dedicată cinstirii Maicii
Domnului. Seara la ora 20, în Grădinile Vaticane,chiar la intrarea noastră în undă
pentru emisiunea de seară, tradiţionala procesiune de la bisericia Sfântul Ştefan
a Abisinienilor până la grota Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes cu recitarea sfântului
Rozariu condusă de arhiepiscopul Angelo Comastri, vicar general al papei pentru Cetatea
Vaticanului. În jurul orei 21, Sfântul Părinte urma să se alăture credincioşilor pentru
a încheia celebrarea şi da binecuvântarea apostolică. Despre semnificaţia sugestivei
manifestări, reflecţia arhiepiscopului Comastri: INS - muzica "Ave Maria"
- „ Biserica este ca un mare cenaclu unde apostolii împreună cu Maria invocă
stăruitor coborârea Duhului Sfât, deoarece Biserica nu trăieşte din forţele sale omeneşti,
Biserica trăieşte din Duhul Sfânt şi cu forţa Duhului îl poate vesti lumii pe Isus,
poate pătrunde lumea făcând-o să crească prin aluatul şi forţa Evangheliei. În ultima
zi a lunii mai, colina Vatican devine ca un mic cenaclu. Ne aşezăm toţi în rugăciune
în jurul Mariei şi papa însuşi ia loc în rugăciune şi toţi împreună invocăm Duhul
Sfânt pentru ca în acest moment, în acest timp, în această epocă să dea apostolilor
de azi şi papei, care este capul apostolilor, forţa pe care au simţit-o apostolii
la primele Rusalii, când au ieşit din cenaclu şi au strigat prin glasul lui Petru:
„Isus din Nazaret”. Şi dacă ne gândim că până în urmă cu câteva zile, Petru se temuse
să pronunţe numele lui Isus, mai mult, a spus:”nu-l cunosc pe omul acesta, nu ţin
de grupul lui”. În schimb, în ziua Rusaliilor, prin puterea Duhului Sfânt i-a dispărut
orice teamă. Petru a recuperat bucuria şi entuziasmul credinţei şi a strigat numele
care este mântuire, numele lui Isus - Dumnezeu salvează. Astăzi trăim într-un context
de ostilitate, trăim într-o lume în care există atâtea zone de umbră, iar uneori
putem spune că sunt zone de întuneric. Uneori, am putea spune şi noi că ne este frică
de o astfel de lume. Frica se depăşeşte intrând în cenaclul în care inima se deschide
spre Dumnezeu şi invocă: dă-ne Duhul, dă-ne Duhul tăriei. Şi în această invocaţie
rugăciune prinde putere când Maria este cu noi, când suntem împreună cu Maria, când
vocea Mariei este peste cea a noastră, când inima neprihănită a Mariei prevalează
asupra inimii noastre slabe şi uniţi cu ea implorăm împlinirea Rusaliilor pentru ca
să putem vesti tuturor Evanghelia vieţii. Luna mai nu putea să aibă o încheiere
mai potrivită decât prin sărbătoarea vizitei Sfintei Fecioare. Maria iese din casa
de la Nazaret şi se duce la Elisabeta. Acest gest devine o angajare şi pentru noi.
Şi noi trebuie să ieşim din casa reculegerii noastre, din casa rugăciunii, din casa
ascultării Cuvântului pentru a merge să-l împărtăşim altora. Înseamnă a porni pe drumul
carităţii, pe calea smereniei, pe calea slujirii, deoarece numai când suntem umili,
disponibili, atenţi la nevoile semenilor, numai atunci cuvântul pe care-l vestim va
fi credibil. Caritatea este singura cale pentru a face ca adevărul să devină credibil".