La întâlnirea ecumenică de joi la Varşovia papa Benedict al XVI-lea a rostit un imortant
discurs cu propuneri concrete pentru unitatea creştinilor
(RV - 25 mai 2006) Joi în cursul după amiezii, la ora 17.30, papa Benedict al XVI
a făcut o vizită de curtoazie preşedintelui Lech Kaczynski la palatul prezidenţial
din Varşovia. După colocviul privat cu pontiful, preşedintele a prezentat membrii
familiei. A urmat schimbul de daruri apoi Benedict al XVI-lea a fost condus în capela
reşedinţei prezidenţiale unde s-a recules câteva clipe în rugăciune. Vizita a continuat
cu prezentarea celor mai apropiaţi colaboratori prezidenţiali, a premierului şi preşedinţilor
celor două camere ale Parlamentului, a membrilor Consiliului de miniştri şi a celor
3 preşedinţi ai Curţii de Justiţie. În fine, salutul membrilor Corpului diplomatic.
De la palatul prezidenţial papa Benedict al XVI-lea s-a trasferat la Biserica
luterană a Preasfintei Treimi din Varşovia pentru întâlnirea ecumenică. Este aceeaşi
biserică în care Ioan Paul al II-lea a prezidat rugăciunea pentru unitatea creştinilor
în 9 mai 1991. Aici Benedict al XVI-lea a întâlnit reprezentanţii celor şapte Biserici
creştine reunite în Consiliul Ecumenic Polonez dar şi reprezentaţi ai celorlalte religii.
Întâlnirea a avut caracterul unei Liturgii a Cuvântului. După salutul preşedintelui
Consiliului Ecumenic, arhiepiscopul Ieremia al Bisericii ortodoxe autocefale a Poloniei,
au urmat două lecturi biblice, discursul papei şi rugăciuni de invocaţie rostite de
delegaţii celor şapte Biserici mambre ale Consiliului. „Dragi fraţi şi
surori în Cristos”, astfel s-a adresat papa reprezentanţilor Consiliului
ecumenic continuând cu salutul din cartea Apocalipsei: „Har vouă şi pace de la
cel care este, care era şi care vine şi de la cele şapte duhuri care sunt înaintea
tronului său şi de la Isus Cristos, martorul cel credincios, primul
născut dintre cei morţi şi Domnul regilor pământului” (Ap 1, 4-5). Ne
uneşte astăzi dorinţa de a ne întâlni pentru a da, în rugăciune comună, slavă şi cinste
Domnului nostru Isus Cristos: „Celui care ne iubeşte şi ne-a eliberat de
păcatele noastre în sângele săuşi ne-a făcut o împărăţie de
preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său” (Ap 1,5-6). Pontiful a mulţumit
pentru darul acestei întâlniri de rugăciune spunând că vede în ea una dintre etapele
pentru a realiza propunerea sa fermă exprimată la începutul pontificatului, aceea
de a conisdera o prioritate a ministerului său refacerea deplinei unităţi vizibile
dintre creştini. A citat din discursul lui Ioan Paul al II-lea ţinut în aceeaşi biserică
în 1991: „Oricât de mult ne-am angaja în favoarea unităţii, ea rămâne
mereu un dar al Duhului Sfânt. Vom fi disponibili să primim acest
dar numai în măsura în care vom fi deschis minţile şi inimile noastre spre
el prin viaţa creştină şi mai ales prin rugăciune”. "Aspiraţiie
ecumenice trebuie să fie pătrunse de rugăciune, de iertarea reciprocă şi de sfinţenia
vieţii fiecăruia dintre noi". Papa a exprimat satifcaţie pentru faptul că în Polonia
Consiliul Ecumenic Polonez şi Biserica catolică romană întreprind numeroase iniţiative
în acest domeniu. "Sarcina ucenicilor lui Cristos, sarcina fiecăruia dintre
noi este aceea de a tinde spre o atare unitate, încât să devenim, ca şi creştini,
semn vizibil al mesajului său de mântuire, adresat fiecărei fiinţe umane".
Benedict
al XVI-lea a trecut în revistă multiplele iniţiative întreprinse de atunci. Dumnezeu
ne-a dat harul de a face mulţi paşi spre înţelegerea şi apropierea reciprocă. Totuşi
aşteptăm mereu ceva mai mult, a spus Benedict al XVI-lea care a identificat două
domenii importante pentru înaintarea pe calea ecumenică.
Prima chestiune
este serviciul caritativ al Bisericilor. Numeroşi fraţi ai noştri aşteaptă
de la noi darul iubirii, al încrederii, al mărturiei, al unui ajutor spiritual şi
material concret. Aşadar, mai întâi serviciul de caritate oferit în comun lumii de
azi de către toţi ucenicii lui Cristos. Practicarea împreună a carităţii fraterne
apropie creştinii între ei şi face mai credibilă mărturia lor în favoarea lui Cristos
în faţa lumii.
A doua chestiune indicată de Benedict al XVI-lea pentru unitatea
creştinilor a fost realitatea vieţii conjugale şi a vieţii familiale, bine
ştiind că familia ocupă un loc deosebit în comunităţile creştine. În lumea de azi,
a observat papa, se întâmplă tot mai frecvent ca tineri de tradiţii creştine diferite,
de religii diferite, să decidă să întemeieze o familie. O decizie dificilă ce comportă
pericole privind statornicia în credinţă şi structura ordinei familiale. În această
privinţă, papa Benedict al XVI-lea a lăsat să se întrevadă o speranţă de promovare
a ecumenismului, a unităţii creştinilor: decizia de a întemeia o familie în asemenea
cazuri poate constitui opriginea unui laborator practic de unitate. Desigur,
pentru aceasta sunt necesare bunăvoinţă reciprocă, înţelegere, maturitate în credinţă
de ambele părţi, precum şi în comunităţile de provenienţă. În acest sens, papa
Benedict al XVI-lea a exprimat satisfacţie pentru elaborarea de către Consiliul Ecumenic
Polonez a unui document în care este prezentată doctrina creştină asupra căsătoriei
şi familiei şi sunt stabilite principii, acceptabile pentru toţi, pentru a încheia
căsătorii interconfesionale, indicând un program comun de solicitudine pastorală pentru
atari căsătorii.
După întâlnirea ecumenică papa Benedict s-a trasferat la sediul
nunţiaturii apostolice. Vineri după Liturghia celebrată dimineaţa în Piaţa Pilsudski
din Varşovia, urmează transferarea cu elicopterul la sanctuarul Madonei Negre de la
Czestochowa şi apoi la Cracovia.