2006-05-23 18:56:31

Îndreptarea privirii spre Cruce ajută la a deveni mai atenţi la suferinţa altora: a spus Benedict al XVI-lea cu ocazia celor 50 de ani de la enciclica "Haurietis aquas" despre cultul Inimii lui Isus


(RV - 23 mai 2006) S-au împlinit în ziua de 15 mai 50 de ani ai enciclicei lui Pius al XII-lea “Haurietis aquas”. Cuvintele cu care începe documentul sunt luate din cartea profetului Isaia 12,3: “Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”. Prin această enciclică, Pius al XII-lea marca primul centenar al extinderii la toată Biserica a sărbătorii Sfintei Inimi a lui Isus. Acele cuvinte nu şi-au pierdut nimic din actualitate acum după 50 de ani.
“La originea existenţei creştine se află întâlnirea cu o Persoană”; în relaţia cu Cristos putem recunoaşte cine este cu adevărat Dumnezeu”: subliniază papa Benedict al XVI-lea într-o scrisoare către prepozitul general al Companiei lui Isus, părintele Peter-Hans Kovenbach, cu ocazia celei de-a 50-ea anniversari al Enciclicei lui Pius al XII-lea “Haurietis aquas" prin care se promova cultul Inimii lui Isus. Papa sublinază faptul că Societatea lui Isus a părinţilor iezuiţi a fost mereu foarte activă în promovarea acestei fundamentale devoţiuni.
În cele trei paragrafe ale scrisorii sale, papa Benedict vorbeste despre “Cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu în Isus Cristos”, “Experimentarea iubirii lui Dumnezeu îndreptând privirea spre Inima lui Isus Cristos” şi “Trăirea şi mărturisirea iubirii experimentate”.
Privind, mai presus de toate, la suferinţa lui Cristos “şi la moartea sa putem recunoaşte în mod tot mai clar iubirea fără margini pe care Dumnezeu o are faţă de noi”. Este unul din pasajele semnificative ale scrisorii lui Benedict al XVI-lea către părintele Kolvenbach, axată toată pe misterul iubirii lui Dumnezeu. Oprindu-se aspra cultului şi devoţiunii faţă de Inima lui Isus, papa reaminteşte că este posibi a fi creştin “numai cu privirea îndreptată spre Crucea Răscumpărătorului nostru”. Pontiful îndeamnă credincioşii să “experimenteze iubirea lui Dumnezeu îndreptând privirea spre Inima lui Isus Cristos”. Scrie deci că “cinstirea, cultul iubirii lui Dumnezeu” care se află în centrul enciclicei "Haurietis aquas" “trebuie să ajute la a ne aminti fără încetare că el a luat aspra sa această suferinţă în mod voluntar pentru ‘pentru noi’, ‘pentru mine’”. Când practicăm acest cult, avertizează papa, “nu numai că recunoaştem cu gratitudine iubirea lui Dumnezeu, dar continuăm să ne deschidem acestei iubiri astfel încă viaţa nostra să fie mereu modelată conform ei”
“Misterul iubirii lui Dumnezeu” aminteşte papa, “nu constituie doar conţinutul cultului şi devoţiunii către Inima lui Isus”, dar “cuprinsul oricărei adevărate spiritualităţi şi devoţiuni creştine”. Această iubire trebuie însă trăită şi mărturisită. “Cine acceptă iubirea lui Dumnezeu lăuntric - relevă papa - este plăsmuit de ea”. Iubirea lui Dumnezeu, odată experimentată, “este trăită de om ca o chemare la care trebuie să răspundă”. Tocmai privirea îndreptată spre Domnul care “a luat slăbiciunile nostre şi s-a încărcat cu infirmităţile nostre”, scrie Papa, “ne ajută să devenim mai atenţi la suferinţa şi nevoile altora”. Contemplaţia în adoraţie a costei străpunse “ne face capabili să ne încredinţăm iubirii sale mântuitoare şi milostive şi în acelaşi timp ne întăreşte în dorinţa de a participa la opera sa de mântuire devenind instrumente ale sale”.
Pe de altă parte, Benedict al XVI-lea reafirmă că “experienţa iubirii făcută din cultul costei străpunse a Răscumpărătorului ne fereşte de riscul închiderii în noi înşine şi ne face mai disponibil la o viaţă pentru ceilalţi”. Apoi, evidenţiază că “răspunsul la porunca iubirii devine posibil numai din experienţa faptului că această iubire ne-a fost deja dăruită mai dinainte de Dumnezeu”. Cultul iubirii “care se face vizibilă în misterul Crucii, reprezentat în fiecare Celebrare eucaristica”, conclude papa, constituie “fundamentul pentru ca noi să putem devesi persoane capabile să iubească şi să se dăruiască devenind instrument în mâinile lui Cristos: numai astfel se poate fi vestitori credibili ai iubirii sale”.

Aici, serviciul complet în format audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.