2006-05-17 19:14:00

"Umanitatea apostolului Petru reflectă umanitatea noastră, dar el ne îndeamnă să mergem spre Cristos": cateheza papei la audienţa generală.


RV 17 mai 2006. Figura lui Petru, primul dintre apostolii lui Isus, a caracterizat cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală, miercuri în Piaţa San Pietro. Sf. Părinte a început prin această cateheză o nouă serie de reflecţii în care subliniază personalitatea fiecărui apostol în parte, continuând tema generală a catehezelor despre relaţia dintre Cristos şi Biserică.
Papa a trasat astfel profilul uman şi spiritual al pescarului din Galilea care, punându-şi încrederea în Cristos, a devenit protagonistul unei mari istorii, omul simbol al unei credinţe curajoase şi smerite. Petru rămâne un personaj istoric, a subliniat Sf. Părinte citând recentele descoperiri arheologice de la Cafarnaum (în Ţara Sfântă), şi în pofida misiunii ce i-a fost încredinţate, apostolul nu pretinde să aibă "reţeta de transformare a creştinismului după viziunea noastră".
Un pescar, cu o firmă de familie pe lacul Genezaret, cam aspru dar de o mare sensibilitatea sufletească şi animat de aşteptarea lui Mesia. Un om a cărui viaţă s-a schimbat pentru totdeauna, când un alt om, un rabbi, îi transformă barca în "catedră" şi îi cere să-l urmeze pe valurile omenirii.
Cei aproximativ 45.000 de pelerini prezenţi la audienţă, miercuri în faţa bazilicii vaticane, s-au văzut pe sine în imaginea lui Simon, pescarul din Galileea, descoperind fiecare certitudinile şi fragilităţile proprie credinţe. Inaugurând prin această cateheză reflecţiile despre fiecare apostol în parte, iată portretul pe care Benedict al XVI-lea îl face despre cel care, prin martiriul său pe colina Vaticanului va întemeia scaunul apostolic al Bisericii Romei:
Ins – "Petru era un evreu credincios şi practicant, încrezător în prezenţa activă a lui Dumnezeu în istoria poporului său, îndurerat de faptul că nu vedea în prezent acţiunea lui puternică în evenimentele la care el însuşi era martor... Simon apare în evanghelii ca hotărât şi impulsiv; este gata să-şi impună raţiunile chiar şi cu forţa – dacă ne gândim la uzul sabiei în grădina Ghetsemani. Dar în acelaşi timp, este ingenuu şi fricos, şi totuşi sincer, pînă la căinţa cea mai adevărată".
[Era căsătorit iar soacra, vindecată într-o zi de Isus, trăia în oraşul Cafarnaum, în casa în care şi Simon locuia când venea în această cetate (cf Mt 8, 14 ş.c.; Mc 1,29 ş.c.; Lc 4,38 ş.c.). Recentele săpături arheologice au permis să fie scoase la lumină, sub pardoseala în mozaic octogonal a unei mici biserici bizantine, urmele unei biserici mai vechi construită în acea casă, după cum dau mărturie inscripţiile cu invocaţii adresate lui Petru. Evangheliile ne informează că Petru era printre primii patru ucenici ai Nazariteanului (cf Lc 5,1-11), la care s-a adăugat un al cincilea, după obiceiul fiecărui rabin de a avea cinci discipoli. Când Isus a va trece de la cinci la doisprezece ucenici (cf Lc 9,1-6), va fi clară noutatea misiunii sale: El nu este unul dintre nenumăraţii rabini, dar a venit să adune Israelul eshatologic, simbolizat de numărul doisprezece, atâtea câte erau triburile lui Israel].
(...) Evangheliile ne permite să-i parcurgem itinerariul său spiritual. Punctul de plecare este chemarea pe care o adresează Isus. Era într-o zi oarecare, pe când Petru era ocupat cu munca sa de pescar. Isus se afla în apropiere de lacul Genezaret şi mulţimea se îmbulzea în jurul său pentru a-l asculta. Numărul ascultătorilor crea de acum o situaţie jenantă. Învăţătorul vede două bărci legate la mal; pescarii au coborât şi curăţau mrejele. El le cere atunci să urce în barcă, în barca lui Simon şi îl roagă să se îndepărteze puţin de mal. Aşezat pe acea catedră improvizată, începe să înveţe mulţimile din barcă (cf Lc 5,1-3). Şi astfel, barca lui Petru devine catedra lui Isus. Când a terminat, îi spune lui Simon: "Înaintează în larg şi aruncaţi mrejele de pescuit". Simon îi răspunde: "Învăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic. Dar la cuvântul tău, voi arunca mrejele" (cf Lc 5,4-5). Isus, care era lemnar, nu era un expert în ale pescuitului; şi totuşi Simon pescarul are încredere în acest rabbi, care nu-i dă răspunsuri ci îl cheamă să i se încredinţeze. Reacţia sa la pescuirea minunată este de uimire şi tremur: "Doamne, îndepărtează-te de mine, căci sunt un păcătos" (Lc 5,8). Isus îi răspunde invitându-l să aibă încredere şi să se deschidă la un proiect care depăşeşte orice perspectivă: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni" (Lc 5,10). Petru nu-şi putea imagina că într-o zi avea să ajungă la Roma şi că avea să fie aici "pescar de oameni" pentru Domnul. El acceptă această chemare surprinzătoare, aceea de a se lăsa prins într-o mare aventură: este generos, se recunoaşte limitat, dar crede în cel care-l cheamă şi urmăreşte visul inimii sale. Spune "da" - un da curajos şi generos - şi devine discipolul lui Isus].
După Isus, a reluat Sf. Părinte, Simon fiul lui Ioan este personajul cel mai cunoscut şi citat din Noul Testament: de 154 de ori cu supranumele de "Petru" şi de 9 ori cu numele aramaic de "Chefa".
Un alt moment important din drumul său spiritual, Petru avea să-l trăiască în apropiere de Cezareea lui Filip, când Isus le adresează ucenicilor o întrebare precisă: "Cine spune lumea că sunt eu?" (Mc 8, 27). Lui Isus însă nu-i era îndeajuns să primească răspunsul din auzite. De la cei care au acceptat să fie implicaţi personal alături de el, vrea o luare de poziţie personală. De aceea insistă: "Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?". E Petru cel care răspunde în numele celorlalţi: "Tu eşti Cristos", care înseamnă Mesia. Acest răspuns al lui Petru, care nu vine de la "carnea şi sângele" propriu, dar i-a fost dăruit de Tatăl care este în ceruri (cf Mt 16,17), poartă în sine ca într-un germen viitoarea mărturie de credinţă a Bisericii. Şi totuşi Petru încă n-a înţeles conţinutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, sensul nou al cuvântului "Mesia". O dovedeşte imediat după aceea, lăsând de înţeles că Mesia pe care-l aşteaptă în visurile sale este foarte diferit de adevăratul proiect al lui Dumnezeu. În faţa anunţului pătimirii se scandalizează şi protestează, suscitând reacţia vivace a lui Isus (cf Mc 8, 32-33). Petru vrea un Mesia "om divin", care împlineşte aşteptările lumii, impunând puterea sa asupra tuturor: este şi dorinţa noastră ca Domnul să impună puterea sa şi să transforme lumea cât mai rapid; Isus se prezintă ca "Dumnezeu uman", slujitorul lui Dumnezeu, cel care răstoarnă toate aşteptările mulţimii mergând pe un drum de umilinţă şi suferinţă. Este marea alternativă pe care şi noi trebuie să o învăţăm întotdeauna de la capăt: să dăm prioritate la interesele noastre respingându-l pe Isus sau să-l primim pe Isus în adevărul misiunii sale lăsând de o parte aşteptările noastre prea omeneşti. Petru, impulsiv cum era, n-a ezitat să-l tragă pe Isus de o parte şi să-l dojenească. Răspunsul lui Isus face să se dărâme toate aşteptările sale false, în timp ce îl cheamă la convertire şi la urmare: "Mergi în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu ci la cele ale oamenilor!" (Mc 8,33). Nu-mi arăta tu drumul, eu merg pe drumul meu iar tu aşează-te în urma mea.
Petru învaţă în acest fel ce înseamnă să-l urmezi cu adevărat pe Isus. Este cea de a doua sa chemare, asemeni chemării lui Avraham în Gen 22, după cea din Gen 12: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva" (Mc 8,34-35). Este legea exigentă a urmării: trebuie să ştim să renunţăm, dacă este necesar, la lumea întreagă pentru a salva adevăratele valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezenţa lui Dumnezeu în lume (cf Mc 8,36-37). Chiar dacă îi era foarte greu, Petru primeşte invitaţia şi continuă drumul său pe urmele Învăţătorului.
Şi mi se pare că aceste reflecţii despre Sfântul Petru şi întreaga sa figură sunt o mare mângâiere şi o mare învăţătură pentru noi. Şi noi nutrim dorul după Dumnezeu, şi noi vrem să fim generoşi, dar şi noi ne aşteptăm ca Dumnezeu să fie puternic în lume şi să transforme lumea imediat după ideile noastre, după necesităţile pe care noi le vedem. Dumnezeu alege însă o altă cale. Dumnezeu alege calea transformării inimilor în suferinţă şi umilinţă. Şi noi, asemeni lui Petru, trebuie să ne convertim mereu din nou. Trebuie să mergem în urma lui Isus, nu să o luăm înaintea lui. El este cel care trebuie să ne arate drumul. În acest fel Petru ne spune: 'tu crezi că ai reţeta prin care să transformi creştinismul, dar Domnul este cel care cunoaşte drumul. E Domnul cel care îmi spune mie, îţi spune ţie: 'Urmează-mă!'. Şi noi, trebuie să avem curajul şi umilinţa de a-l urma pe Isus, pentru că el este Calea, Adevărul şi Viaţa". --------------------------
Salutând în diferite limbi grupurile prezente, Papa a cerut pelerinilor din Polonia să se roage pentru apropiata sa călătorie apostolică în patria lui Ioan Paul al II-lea, între 25-29 mai, având ca motto: "Rămâneţi tari în credinţă".
La încheierea audienţei, înainte de lunga şi obişnuita paranteză de saluturi şi colocvii cu credincioşii în Piaţa San Pietro, Papa a lansat un nou îndemn de a recita rugăciunea mariană prin excelenţă:
Ins – "Mă adresez, în fine, tinerilor, bolnavilor şi mirilor, îndemnându-i pe toţi să intensifice practica pioasă a sfântului rozariu, mai ales în această lună dedicată Sfintei Maici a lui Dumnezeu".
Ascultaţi aici sinteza serviciului nostru, cu Binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea după intonarea antifonului marian pascal Regina Coeli:
RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.