"Umanitatea apostolului Petru reflectă umanitatea noastră, dar el ne îndeamnă să mergem
spre Cristos": cateheza papei la audienţa generală.
RV 17 mai 2006. Figura lui Petru, primul dintre apostolii lui Isus,
a caracterizat cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală, miercuri în
Piaţa San Pietro. Sf. Părinte a început prin această cateheză o nouă serie de reflecţii
în care subliniază personalitatea fiecărui apostol în parte, continuând tema generală
a catehezelor despre relaţia dintre Cristos şi Biserică. Papa a trasat astfel
profilul uman şi spiritual al pescarului din Galilea care, punându-şi încrederea în
Cristos, a devenit protagonistul unei mari istorii, omul simbol al unei credinţe curajoase
şi smerite. Petru rămâne un personaj istoric, a subliniat Sf. Părinte citând recentele
descoperiri arheologice de la Cafarnaum (în Ţara Sfântă), şi în pofida misiunii ce
i-a fost încredinţate, apostolul nu pretinde să aibă "reţeta de transformare a creştinismului
după viziunea noastră". Un pescar, cu o firmă de familie pe lacul Genezaret,
cam aspru dar de o mare sensibilitatea sufletească şi animat de aşteptarea lui Mesia.
Un om a cărui viaţă s-a schimbat pentru totdeauna, când un alt om, un rabbi, îi transformă
barca în "catedră" şi îi cere să-l urmeze pe valurile omenirii. Cei aproximativ
45.000 de pelerini prezenţi la audienţă, miercuri în faţa bazilicii vaticane, s-au
văzut pe sine în imaginea lui Simon, pescarul din Galileea, descoperind fiecare certitudinile
şi fragilităţile proprie credinţe. Inaugurând prin această cateheză reflecţiile despre
fiecare apostol în parte, iată portretul pe care Benedict al XVI-lea îl face despre
cel care, prin martiriul său pe colina Vaticanului va întemeia scaunul apostolic al
Bisericii Romei: Ins – "Petru era un evreu credincios şi practicant,
încrezător în prezenţa activă a lui Dumnezeu în istoria poporului său, îndurerat de
faptul că nu vedea în prezent acţiunea lui puternică în
evenimentele la care el însuşi era martor... Simon apare în evanghelii ca hotărât
şi impulsiv; este gata să-şi impună raţiunile chiar şi cu forţa – dacă ne gândim la
uzul sabiei în grădina Ghetsemani. Dar în acelaşi timp, este ingenuu şi fricos, şi
totuşi sincer, pînă la căinţa cea mai adevărată". [Era
căsătorit iar soacra, vindecată într-o zi de Isus, trăia în oraşul Cafarnaum, în casa
în care şi Simon locuia când venea în această cetate (cf Mt 8, 14 ş.c.; Mc 1,29 ş.c.;
Lc 4,38 ş.c.). Recentele săpături arheologice au permis să fie scoase la lumină, sub
pardoseala în mozaic octogonal a unei mici biserici bizantine, urmele unei biserici
mai vechi construită în acea casă, după cum dau mărturie inscripţiile cu invocaţii
adresate lui Petru. Evangheliile ne informează că Petru era printre primii patru ucenici
ai Nazariteanului (cf Lc 5,1-11), la care s-a adăugat un al cincilea, după obiceiul
fiecărui rabin de a avea cinci discipoli. Când Isus a va trece de la cinci la doisprezece
ucenici (cf Lc 9,1-6), va fi clară noutatea misiunii sale: El nu este unul dintre
nenumăraţii rabini, dar a venit să adune Israelul eshatologic, simbolizat de numărul
doisprezece, atâtea câte erau triburile lui Israel]. (...) Evangheliile ne permite
să-i parcurgem itinerariul său spiritual. Punctul de plecare este chemarea pe care
o adresează Isus. Era într-o zi oarecare, pe când Petru era ocupat cu munca sa de
pescar. Isus se afla în apropiere de lacul Genezaret şi mulţimea se îmbulzea în jurul
său pentru a-l asculta. Numărul ascultătorilor crea de acum o situaţie jenantă. Învăţătorul
vede două bărci legate la mal; pescarii au coborât şi curăţau mrejele. El le cere
atunci să urce în barcă, în barca lui Simon şi îl roagă să se îndepărteze puţin de
mal. Aşezat pe acea catedră improvizată, începe să înveţe mulţimile din barcă (cf
Lc 5,1-3). Şi astfel, barca lui Petru devine catedra lui Isus. Când a terminat, îi
spune lui Simon: "Înaintează în larg şi aruncaţi mrejele de pescuit". Simon îi răspunde:
"Învăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic. Dar la cuvântul tău, voi
arunca mrejele" (cf Lc 5,4-5). Isus, care era lemnar, nu era un expert în ale pescuitului;
şi totuşi Simon pescarul are încredere în acest rabbi, care nu-i dă răspunsuri ci
îl cheamă să i se încredinţeze. Reacţia sa la pescuirea minunată este de uimire şi
tremur: "Doamne, îndepărtează-te de mine, căci sunt un păcătos" (Lc 5,8). Isus îi
răspunde invitându-l să aibă încredere şi să se deschidă la un proiect care depăşeşte
orice perspectivă: "Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni" (Lc 5,10).
Petru nu-şi putea imagina că într-o zi avea să ajungă la Roma şi că avea să fie aici
"pescar de oameni" pentru Domnul. El acceptă această chemare surprinzătoare, aceea
de a se lăsa prins într-o mare aventură: este generos, se recunoaşte limitat, dar
crede în cel care-l cheamă şi urmăreşte visul inimii sale. Spune "da" - un da curajos
şi generos - şi devine discipolul lui Isus]. După Isus, a reluat Sf. Părinte,
Simon fiul lui Ioan este personajul cel mai cunoscut şi citat din Noul Testament:
de 154 de ori cu supranumele de "Petru" şi de 9 ori cu numele aramaic de "Chefa".
Un alt moment important din drumul său spiritual, Petru avea să-l trăiască în
apropiere de Cezareea lui Filip, când Isus le adresează ucenicilor o întrebare precisă:
"Cine spune lumea că sunt eu?" (Mc 8, 27). Lui Isus însă nu-i era îndeajuns să primească
răspunsul din auzite. De la cei care au acceptat să fie implicaţi personal alături
de el, vrea o luare de poziţie personală. De aceea insistă: "Dar voi, cine spuneţi
că sunt eu?". E Petru cel care răspunde în numele celorlalţi: "Tu eşti Cristos", care
înseamnă Mesia. Acest răspuns al lui Petru, care nu vine de la "carnea şi sângele"
propriu, dar i-a fost dăruit de Tatăl care este în ceruri (cf Mt 16,17), poartă în
sine ca într-un germen viitoarea mărturie de credinţă a Bisericii. Şi totuşi Petru
încă n-a înţeles conţinutul profund al misiunii mesianice a lui Isus, sensul nou al
cuvântului "Mesia". O dovedeşte imediat după aceea, lăsând de înţeles că Mesia pe
care-l aşteaptă în visurile sale este foarte diferit de adevăratul proiect al lui
Dumnezeu. În faţa anunţului pătimirii se scandalizează şi protestează, suscitând reacţia
vivace a lui Isus (cf Mc 8, 32-33). Petru vrea un Mesia "om divin", care împlineşte
aşteptările lumii, impunând puterea sa asupra tuturor: este şi dorinţa noastră ca
Domnul să impună puterea sa şi să transforme lumea cât mai rapid; Isus se prezintă
ca "Dumnezeu uman", slujitorul lui Dumnezeu, cel care răstoarnă toate aşteptările
mulţimii mergând pe un drum de umilinţă şi suferinţă. Este marea alternativă pe care
şi noi trebuie să o învăţăm întotdeauna de la capăt: să dăm prioritate la interesele
noastre respingându-l pe Isus sau să-l primim pe Isus în adevărul misiunii sale lăsând
de o parte aşteptările noastre prea omeneşti. Petru, impulsiv cum era, n-a ezitat
să-l tragă pe Isus de o parte şi să-l dojenească. Răspunsul lui Isus face să se dărâme
toate aşteptările sale false, în timp ce îl cheamă la convertire şi la urmare: "Mergi
în urma mea, Satană, căci nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu ci la cele ale oamenilor!"
(Mc 8,33). Nu-mi arăta tu drumul, eu merg pe drumul meu iar tu aşează-te în urma mea.
Petru învaţă în acest fel ce înseamnă să-l urmezi cu adevărat pe Isus. Este cea
de a doua sa chemare, asemeni chemării lui Avraham în Gen 22, după cea din Gen 12:
"Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă
urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde; cine, însă, îşi pierde viaţa
pentru mine şi pentru evanghelie o va salva" (Mc 8,34-35). Este legea exigentă a urmării:
trebuie să ştim să renunţăm, dacă este necesar, la lumea întreagă pentru a salva adevăratele
valori, pentru a salva sufletul, pentru a salva prezenţa lui Dumnezeu în lume (cf
Mc 8,36-37). Chiar dacă îi era foarte greu, Petru primeşte invitaţia şi continuă drumul
său pe urmele Învăţătorului. Şi mi se pare că aceste reflecţii despre Sfântul
Petru şi întreaga sa figură sunt o mare mângâiere şi o mare învăţătură pentru noi.
Şi noi nutrim dorul după Dumnezeu, şi noi vrem să fim generoşi, dar şi noi ne aşteptăm
ca Dumnezeu să fie puternic în lume şi să transforme lumea imediat după ideile noastre,
după necesităţile pe care noi le vedem. Dumnezeu alege însă o altă cale. Dumnezeu
alege calea transformării inimilor în suferinţă şi umilinţă. Şi noi, asemeni lui Petru,
trebuie să ne convertim mereu din nou. Trebuie să mergem în urma lui Isus, nu să o
luăm înaintea lui. El este cel care trebuie să ne arate drumul. În acest fel Petru
ne spune: 'tu crezi că ai reţeta prin care să transformi creştinismul, dar Domnul
este cel care cunoaşte drumul. E Domnul cel care îmi spune mie, îţi spune ţie: 'Urmează-mă!'.
Şi noi, trebuie să avem curajul şi umilinţa de a-l urma pe Isus, pentru că el este
Calea, Adevărul şi Viaţa". -------------------------- Salutând în diferite limbi
grupurile prezente, Papa a cerut pelerinilor din Polonia să se roage pentru apropiata
sa călătorie apostolică în patria lui Ioan Paul al II-lea, între 25-29 mai, având
ca motto: "Rămâneţi tari în credinţă". La încheierea audienţei, înainte de lunga
şi obişnuita paranteză de saluturi şi colocvii cu credincioşii în Piaţa San Pietro,
Papa a lansat un nou îndemn de a recita rugăciunea mariană prin excelenţă: Ins
– "Mă adresez, în fine, tinerilor, bolnavilor şi mirilor, îndemnându-i pe toţi
să intensifice practica pioasă a sfântului rozariu, mai ales în această lună dedicată
Sfintei Maici a lui Dumnezeu". Ascultaţi aici sinteza serviciului
nostru, cu Binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea după intonarea
antifonului marian pascal Regina Coeli: