Sărbătoarea Europei. România în pragul examenului. Reflecţii ale papei Benedict al XVI-lea dedicate Europei în primul an de pontificat

(RV - 9 mai 2006) "Ziua Europei", marţi 9 mai, dar şi aniversarea Zilei Independenţei de Stat a Romaniei şi a Zilei Victoriei Puterilor Aliate in cel de-al Doilea Război Mondial. Sărbătoarea Europei proclamată de Uniunea Europeană a fost marcată între speranţe şi aşteptări şi în ţara noastră. România se află în pragul examenului Uniunii, care la 16 mai trece la verificarea temelor trasate ţării noastre în vederea integrării ei la 1 ianuarie 2007. Marţi, în parcul Herăstrău din capitală a fost inaugurat un monument dedicat fondatorilor Uniunii: au fost dezvelite 12 busturi de bronz ale celor mai importanţi oameni politici care au pus bazele Comunităţii Europene. Ministrul Integrării, Anca Boagiu a declarat că evenimentul marchează voinţa fermă a poporului român de a fi parte a Uniunii Europene.”Cred că eforturile fondatorilor Uniunii Europene pe care le-au făcut în urmă cu 56 de ani pot fi comparate cu eforturile pe care la depunem noi acum pentru a intra în această mare familie”, a spus ministrul român al Integrării, exprimând optimist convingerea că în 2007 România va sărbători ziua de 9 mai în interiorul Uniunii Europene.

Este şi speranţa pe care ambasadorul României în Italia, domnul Cristian Valentin Colţeanu a exprimat-o luni seară invitat la emisiunea în limba italiană dedicată evanimentului de programul Radio Vatican „Europa senza muri. Dal Danubio al Egeo, propose di pace- Europa fără ziduri. De la Dunăre la Marea Egee, propuneri de pace”. Ambasadorul a vorbit despre semnificaţia Zilei Europei pentru români la această oră de examen. A citat din declaraţia lui Robert Schuman cei doi pilaştri ai Uniunii „pacea şi armonia” dar şi din mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua mondială a păcii 2006: „Adevărul păcii îi cheamă pe toţi să cultive relaţii rodnice şi sincere, stimulează la căutarea şi parcurgerea căilor iertării şi reconcilierii, la a fi transparenţi în raporturi şi fideli faţă de cuvântul dat”. Aşadar, pace în adevăr. A arătat, de asemenea, că procesul de unificare europeană are nevoie atât de raţiune cât şi de suflet, adăugând că, dacă raţiunea există, sufletul trebuie să se nutrească din valorile proprii ale civilizaţiei comune europene, iar una din aceste mari valori este locul central al persoanei umane. „Pentru România aderearea la Uniunea Europeană înseamnă participarea la apărarea valorilor libertăţii şi demnităţii persoanei”. S-a referit apoi la raportul Comisiei Europene pentru România, un raport tehnic, exprimând dorinţa şi speranţa că va fi favorabil. A menţionat progresele înregistrate de România în securizarea frontierelor şi în lupta împotriva corpuţiei, recunoscute şi la Bruxelles şi în alte capitale ale Uniunii; a menţionat sacrificiile făcute pe calea spre integrare, adăugând că mai sunt încă multe de făcut dar că românii sunt hotărâţi să le ducă la bun sfârşit pentru a intra cu demnitate în Europa. Ambasadorul român în Italia, domnul Cristian Valentin Colţeanu a încheiat astfel:
INS - „Românii se simt europeni şi recunoaşterea lor prin integrarea în Uniunea Europeană este un act de justiţie istorică”.

În vederea Zilei Europei episcopii din COMECE, Comisia episcopatelor comunitare, deşi apreciind elementele asupra cărora instituţiile europene şi-au îndreptat atenţia -„democraţie, dialog şi dezbatere” - au invitat cetăţenii continentului să pună în centrul confruntării temele „fiinţei umane şi demnităţii sale”. Proiectul noii Europe, susţin episcopii catolici, ar trebui să „acorde mai mare atenţie credinţei creştine şi convingerilor etice a numeroase persoane din Europa”. Un susţinător ferm al acestor convingeri a fost întodeauna Benedict al XVI-lea, încă înainte de alegerea sa. Să reparcurgem pe scurt luările de poziţie ale papei în privinţa Europei în primul său an de pontificat.

În faţa ochilor lumii, Benedict al XVI-lea păşeşte fizic în inima Europei la bordul unui mic vapor. Este 18 august 2005, iar peisajul este fluviul Rin pe care papa se îndreaptă spre oraşul german Köln, locul primei sale Zile Mondiale a Tineretului în calitate de episcop al Romei. La jumătatea parcursului, pontiful ales doar cu câteva luni în urmă, face să răsune în mijlocul tinerilor dar şi în oricine ascultă primul său discurs rostit în afara Italiei o idee, un concept al său dintotdeauna. Mulţumind lui Dumnezeu pentru darul credinţei, îndeamnă tinerii să-l manifeste lumii „din acest ţinut - spune - situat în centrul Europei, a unei Europe care datorează mult Evangheliei şi martorilor ei de-a lungul secolelor”. De altfel, Europei şi fundamentelor sale spirituale cardinalul Joseph Ratzinger le-a dedicat frecvent unele dintre cele mai frumoase reflecţii: lecţii magistrale intrate în arhive şi care acum stau la baza afirmaţiilor magisterului petrin. Profund „european” este şi numele pe care şi l-a luat pe 19 aprilie 2005, ziua alegerii. Opt zile mai târziu, în timpul primei audienţe generale, noul papă, amintind „influenţa enormă” a predicării benedictine pe continent, observa: „Aceasta constituie un punct fundamental de referinţă pentru unitatea Europei şi o rechemare puternică la rădăcinile creştine de nerenunţat ale culturii şi civilizaţiei sale”.

Începtul ministerului apostolic a permis lui Benedict al XVI-lea să aprofundeze când un aspect când altul al unui argument cultivat cu cea mai mare grijă. Pe 30 septembrie 2005, într-un mesaj către plenara Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene, CCEE, papa este ferm în a afirma că într-un continet unde s-a intensificat pluralismul religios şi unde este puternică creşterea prezenţei islamice este şi mai important şi urgent pentru creştini „a căpăta conştiinţa faptului că Evanghelia nu poate fi ţinută pentru sine. Vestiţi-l, deci, pe Cristos 'fără scont'": o angajare la care Benedict al XVI-lea îndeamnă şi implică înainte de toate episcopii. Este adevărat că „trebuie să folosim prudenţă”, declară pe 5 noiembrie 2005 la audienţa cu episcopii austrieci. „Însă prudenţa nu trebuie să ne reţină de la a expune Cuvântul lui Dumnezeu în toată claritatea, inclusiv punctele care de obicei sunt ascultate mai puţin uşor, cu mai puţină plăcere”. Afrimaţiile pontifului se succed ca piesele unui mozaic. La 26 ianuarie anul acesta, interlocutorii săi sunt delegaţii de episcopate şi organisme ecumenice europene. Gândul lui Benedict al XVI-lea este acesta:
„După căderea Zidului, care despărţea ţările Răsăritului şi Apusului din Europa, este mai lesne întâlnirea dintre popoare; există mai multe posibilităţi de face să crească cunoaşterea şi stima reciprocă, printr-un schimb reciproc de daruri care îmbogăţeşte; se simte nevoia de a înfrunta uniţi marile sfidări ale momentului, începând de la cea a modernităţii şi secularizării. Experienţa dovedeşte pe larg că dialogul sincer şi fratern generează încredere, elimină temerile şi prejudecăţile, face să cadă dificultăţile şi deschide spre confruntare senină şi constructivă”.

Tinerilor universitari, pe 6 martie, papa le cere construirea unui nou umanism „care să repropună, actualizându-le, rădăcinile creştine ale Europei”. Nu mult mai târziu, la 30 martie, cu parlamentariii Partidului popular european, Benddict al XVI insistă asupra „principiilor care nu sunt negociabile” ce ţin de demnitatea umană: „Ocrotirea vieţii în toate fazele ei, din momentul conceperii până la moartea naturală; recunoaşterea şi promovarea structurii naturale a familiei, ca uniune dintre un bărbat şi o femeie bazată pe căsătorie şi apărarea ei de încercările de a o reduce echivalentă juridic unor forme de uniune radical diferite care în realitate îi aduc daune şi cotribuie la destabilizarea ei, obscurându-i caracterul deosebit şi rolul social de neînlocuit; protecţia dreptului părinţilor la a-şi educa copiii”.
Ajungem în zilele noastre, la recenta întâlnire de acum patru zile dintre papa şi preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso. Un colocviu pe care Benedict al XVI-lea l-a trăit sub semnul “încrederii”: încredere cu care „în ciuda umbrelor” actuale, Sfântul Scaun şi organismele comunitare la cel mai înalt nivel privesc „la precesul de integrare şi de consolidare a instituţiilor europene”.

Ziua de 9 mai anul acesta, pe lângă nenumăratele iniţiative din ţările membre, s-a celebrat şi prin ratificarea Constituţiei europene, chiar în sărbătoarea Europei, de către parlamentul Estoniei: de fapt, se ridică astfel la 15 numărul statelor membre care au aprobat deja Tratatul. Curând vor fi 16, având în vedere angajamentul asumat de Finlanda care de la 1 iulie devine preşedinte prin rotaţie al Uniunii Europene.
Deci, procesul de ratificare continuă într-un anume mod în ciuda faptului că Franţa şi Olanda au spus „nu” la respectivele referendumuri. Un 'nu' care a pus puţin în criză toată Uniunea: a blocat încercarea de revizuire a instituţiilor, necesară dacă se au în vedere lărgirea şi urgenţa de a da mai mult forţă politică unei Uniuni care a înaintat până acum urmărind două scopuri: comercial şi economic. După starea de şoc provocată de votul negativ francez şi olandez a trecut un an, perioadă acceptată de nevoie, ca „interval de reflecţie”, dar care riscă să devină imobilism. Deşi nu se poate spune că totul este blocat: de pildă, există, între altele, noi forme de colaborare în domeniul justiţiei şi securităţii anunţate chiar în aceste zile de comisarul european pentru justiţie, libertate şi securitate, italianul Franco Frattini.