2006-04-30 19:46:26

Negarea învierii Domnului înseamnă zădărnicirea credinţei; Fecioara Maria este "mater et magistra" - mamă şi învăţătoare pentru creştinii din orice timp: din alocuţiunea papei Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală cu pelerinii


(RV - 30 apr 2006) Învierea lui Cristos este inima credinţei noastre, un adevăr ce trebuie reafirmat cu tărie în orice timp. A reamintit duminică Benedict al XVI-lea vorbind miilor de pelerini reunţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a recita împreună rugăciunea „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”, antifonul care înlocuieşte în timpul pascal rugăciunea „Angelus”. De asemenea, papa a amintit că luni este sărbătoarea sfântului Iosif, cu un gând la lumea muncii, şi începe luna mai dedicată prin tradiţie cinstirii Sfintei Fecioare Maria. O perioadă - a subliniat - utilă redescoperirii funcţiei materne pe care Fecioara Maria o are în viaţa credincioşilor. Papa Benedict a îndemnat la învingerea greutăţii în a crede, dificultate pe care au trăit-o şi apostolii, şi a crede în învierea lui Cristos. De altfel, la începutul alocuţiunii a spus:
INS- „În timpul pascal liturgia ne oferă multiple imbolduri pentru a întări credinţa noastră în Cristos înviat". În duminica a III-a a Paştelui, de exemplu, sfântul Luca povesteşte despre cei doi ucenici de la Emaus care, după ce l-au recunoscut „la frângerea pâinii”, s-au dus plini de bucurie la Ierusalim pentru a-i informa pe ceilalţi despre tot ceea ce li se întâmplase. Şi chiar pe când ei vorbeau, Domnul însuşi s-a făcut prezent arătându-le mâinile şi picioarele cu semnele pătimirii. Apoi, la uimirea apostolilor, cărora nu le venea să creadă, Isus le-a cerut ceva de mâncare iar ei i-au dat o bucată de peşte fript pe care a mâncat-o înaintea lor (cf Lc 24,35-43). Din aceasta şi din celelalte povestiri- a subliniat Benedict al XVI-lea - se desprinde o repetată invitaţie de a învinge incredulitatea şi a crede în învierea lui Cristos, ucenicii fiind chemaţi să fie martori chiar ai acestui eveniment extraordinar. Papa a reamintit aici cuvintele sfântului Paul care scrie creştinilor din Corint: „Dacă Cristos nu a înviat, - atunci zadarnică este predica noastră şi zadarnică este şi credinţa voastră” (1Cor 15,14). Un avertisment de o extraordinară actualitate:
INS - „Învierea lui Cristos este datul central al creştinismului, adevăr fundamental ce trebuie reafirmat cu vigoare în orice timp, întrucât a-l nega, cum s-a încercat în diferite moduri şi continuă să se facă sau a-l transforma într-un eveniment pur spiritual, înseamnă a zădărinici însăşi credinţa noastră".
Sfântul Părinte a arătat că, în zilele care au urmat învierii Domnului, apostolii au rămas reuniţi între ei, întăriţi de prezenţa Mariei, şi că după Înălţare vor stărui împreună cu ea aşteptând în rugăciune Rusaliile. Sfânta Fecioară a fost pentru ei mamă şi învăţătoare, rol ce continuă să-l desfăşoare faţă de creştinii din toate timpurile. În fiecare an, în timpul pascal - a continuat pontiful - retrăim mai intens această experienţă şi poate tocmai din acest motiv tradiţia populară a consacrat Mariei luna mai, care, în mod obişnuit, cade între Paşte şi Rusalii. Apoi reflecţia lui Benedict al XVI-lea despre luna mariană:
INS - „Această lună pe care o începem mâine, ne este de aceea utilă pentru a redescoperi funcţia maternă pe care ea o îndeplineşte în viaţa noastră, pentru ca să fim mereu ucenici docili şi martori curajoşi a Domnului înviat. Mariei îi încredinţăm necesităţile Bisericii şi ale lumii întregi, în special în acest moment marcat de nu puţine umbre". Invocând mijlocirea şi a sfântului Iosif, pe care mâine îl amintim în chip deosebit cu gândul la lumea muncii, să ne adresăm ei - a invitat papa- cu rugăciunea „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”, rugăciune ce ne face să gustăm bucuria mângâietoare a prezenţei lui Cristos înviat. Terminată alocuţiunea, papa a intonat rugăciunea mariană „Bucură-te, Regină a cerului” în limba latină: INS- „Regina coeli”. Pontiful a adresat apoi saluturi în limbile italiană, franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă, slovenă şi din nou în italiană.
INS - Salutând comunitatea Preseminarului Sfântul Pius al X-lea din Vatican care anul acesta sărbătoreşte 50 de ani de la întemeiere, Benedict al XVI-lea a relevat faptul că acesta este încredinţat Operei înfiinţate din generozitatea preotului Giovanni Folci, dedicându-se îngrijirii şi sanctificării clerului precum şi căutării şi promovării vocaţiilor sacerdotale şi călugăreşti. În această fericită împrejurare - a spus papa - mă alătur bucuros sărbătorii voastre, dragi prieteni, şi mulţumindu-vă pentru serviciul liturgic pe care îl desfăşuraţi în fiecare zi în bazilica Sfântul Petru, vă asigur de amintirea în rugăciune pentru ca Domnul să vă ajute să-l urmaţi cu fidelitate şi să vă copleşească cu bucuria sa.
INS - Vorbind în franceză a salutat cordial pelerinii francofoni, îndeosebi tinerii sosiţi din Belgia, invitându-i să citească în mod regulat Scriptura, individual sau în grupuri. „Prin ea, - a spus - Dumnezeu ne vorbeşte. Astfel, veţi cunoaşte mai bine misterul creştin şi veţi putea fi în relaţie intimă cu Domnul.
INS - Salutând pelerinii de limba engleză, inclusiv cei reuniţi pentru a marca beatificarea preotului Augustin Kunjachan Thevarparampil care are loc la Ramapuram, în statul Kerala din India, pontiful a subliniat faptul că Evanghelia acestei duminici ne aminteşte că în numele lui Cristos cel Înviat suntem chemaţi să iertăm unii altora păcatele şi greşelile.
INS - În germană a menţionat în mod special membrii şi oaspeţii asociaţiei studenţeşti „Capitolina” care sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare, observând că motoul ei „In mundum universum” ne aminteşte cuvintele Domnului înviat: „Mergeţi în lumea întreagă...(Mc 16,15).
INS - În salutul adresat pelerinilor de limba spaniolă papa a amintit îndeosebi credincioşii din Perù care prin radio şi televiziune erau uniţi cu Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea mariană. „Celebrarea celui de-al IV-lea centenar de la moartea sfântului Turibiu din Mogrovejo -este urarea pontifului- să vă ajute să urmaţi exemplul său întărind comuniunea dintre toate comunităţile bisericeşti şi să fiţi, astfel, martori sfinţi şi activi ai Evangheliei.
INS - Apoi, vorbind în polonă, Benedict al XVI-le a repetat că mâine începe luna mai, care pentru polonezi - a spus- este o lună de devoţiune deosebită în cinstea Sfintei Fecioare dar şi de importante evenimente religioase, precum sărbătoarea sfântului Iosif, sărbătoarea Maicii Domnului, Regina Poloniei, sărbătoarea sfântului Stanislau, episcop şi martir dar şi călătoria papală din perioada 25-28 mai. „Fie toate acestea - sunt auspiciile papei - o ocazie pentru o fecundă şi devotă rugăciune pentru patria voastră”.
INS - În fine, într-un scurt salut adresat în limba slovenă, papa s-a referit în special la soldaţii care celebrează „aniversări semnificative ale Statului”. Pentru ei îndemnul pontifului: „Rămâneţi mereu Deo et patriae fideles - credincioşi lui Dumnezeu şi patriei”.
Revenind la limba italiană, Benedict al XVI-lea a menţionat mai multe grupuri de pelerini prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, terminând cu salutul general: „Tuturor vă doresc o duminică frumoasă şi o rodnică - INS- lună mai în compania Maicii Domnului”.
Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-la la întâlnirea duminicală cu pelerinii pentru recitarea rugăciunii mariane de Paşti, binecuvântare pe care o extinde la toţi ascultătorii care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă - INS

 
Aici serviciul sonor complet: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.