2006-04-29 19:48:16

Papa va merge luni în pelerinaj la sanctuarul marian roman "Sfânta Fecioară a Divinei Iubiri"


RV 29 apr 2006. În prima zi a lunii mai, dedicată cinstirii Maicii Domnului, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea va merge în pelerinaj la sanctuarul roman "Sfânta Fecioară a Divinei Iubiri". Redacţia noastră centrală a contactat rectorul sanctuarului, mons. Pasquale Silla care prezintă pe scurt istoria lăcaşului de cult, în aşteptarea vizitei, sau mai bine zis a revenirii acestui pelerin sub acoperişul bisericii mariane:
Ins – "Sanctuarul este amplasat pe o colină a câmpiei romane încă din 1740 când un pelerin, trecând prin aceste locuri, a fost atacat de câinii păstorilor. Se simţea pierdut dar privirea s-a oprit asupra unei icoane a Maicii Domnului, pictată pe zidurile antice din Castel di Leva. A invocat-o pe Sfânta Fecioară cu două cuvinte spuse cu credinţă: "Har, Maria!". Imediat a fost lăsat în pace şi de atunci a început şirul neîntrerupt de haruri, minuni şi vindecări, pînă în zilele noastre. De fiecare dată se întâmplă acelaşi lucru: cel care o invocă pe Sf. Fecioară depăşeşte obstacolele, îşi reia drumul şi ajunge la ţel. Apoi, un eveniment extraordinar s-a verificat în al doilea război mondial. Papa Pius al XII a îndemnat populaţia Romei să facă un vot la Sf. Fecioară pentru ca Oraşul să fie cruţat de ciocnirea iminentă a celor două armate, germană şi anglo-americană. Pe 4 iunie s-a făcut acest vot marian. Două ore mai târziu, Roma era eliberată: trupele germane părăseau Oraşul şi intrau aliaţii. Nu s-a tras nici un foc de armă".
Cum v-aţi pregătit pentru vizita lui Benedict al XVI-lea?
Ins 2 – "Ne-a surprins de fiecare dată vizita cardinalului Joseph Ratzinger. Îl vedeam pelerin solitar în mijlocul altor pelerini, zăbovind în tăcere înaintea icoanei Sfintei Fecioare sau în adoraţie la Preasfântul Sacrament. Când am aflat că va veni din nou, de data aceasta ca Papă, am început imediat pregătirile. Acum sanctuarul nostru este pregătit, pentru că Sf. Părinte bate la uşă şi noi vrem să-l primim pe acest pelerin de excepţie care va inaugura o nouă fază a devoţiunii faţă de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, prin rugăciunea rozariului, valorificarea semnificaţiei pelerinajului, sublinierea înţelesului pe care un sanctuar îl are în viaţa şi istoria Bisericii".
Pentru acelaşi serviciu în format audio, click aici RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.