2006-04-28 19:38:43

În oraşul italian Pavia cea de-a 38-a Săptămână augustiniană


RV - 28 apr 2006) Dacă l-ai înţelege, atunci, nu ar mai fi Dumnezeu”: pe această temă extrasă din discursul 52 al sfântului Augustin, se desfăşoară în oraşul italian Pavia cea de-a 38-a săptămână augustiniană, o reuniune de studii care în fiecare an propune reflecţii asupra scrierilor episcopului de Hipona. „Lectio Augustini - lectura lui Augustin”, organizată anual în săptămâna datei de 24 aprilie, zi în care Augustin a fost botezat în anul 387 şi comemorată ca sărbătoare a convertirii sale, vrea să favorizeze o mai bună cunoaştere a operelor marelui doctor al Bisericii. Voite de provincia italiană a călugărilor augusatinieni, de confraţii lor de la bazilia San Pietro in Ciel d’Oro din Pavia, unde sunt păstrate şi cinstite relicvele sfântului Augustin, de dieceza şi de universitatea din Pavia, întâlnirile din acest an propun lectura cărţilor XIV, XV şi XVI din opera „De civitate Dei - Despre cetatea lui Dumnezeu”, tratatul cel mai vast al acestui Părinte al Bisericii. Este opera în care se întâlnesc calităţile de exeget şi de filozof ale autorului precum şi teologia istoriei în care este sintetizată viziunea sa despre om. Până duminică 30 aprilie, în bazilica San Pietro in Ciel d’Oro, rămâne expusă urna cu rămăşiţele pământeşti ale Sfântului african, existând oportunitatea de a reflecta, cunoaşte şi trăi spiritualitatea sa prin celebrări liturgice, momente de rugăciune şi manifestări culturale.








All the contents on this site are copyrighted ©.