"Iubire, adevăr, raţiune, bucurie": cuvintele cheie ale unui "pontificat al cuvântului", la un an de la alegerea lui Benedict al XVI-lea

RV 18 apr 2006. În urmă cu un an, primul papă al secolului XXI se prezenta lumii ca "simplu şi umil lucrător în via Domnului".
Miercuri, 19 aprilie, se împlineşte un an de la alegerea papei Benedict al XVI-lea şi de acum putem spune că am cunoscut mai bine câteva din trăsăturile sale: chipul surâzător şi luminos, sobrietatea gesturilor, claritatea gândirii, blândeţea şi afecţiunea cuvântului, dar mai ales atenţia delicată faţă de fiecare persoană pe care o întâlneşte, cum a arătat şi în timpul vizitei sale la Radio Vatican.
A fost fără îndoială un an foarte intens pentru al 265-lea pontif din istoria Bisericii, al VIII-lea papă de origine germană, de a lungul căruia a întâlnit peste 4 milioane de persoane, în diferite audienţe şi celebrări liturgice. Între aceste numere, iese în evidenţă prima sa enciclică "Deus caritas est". Două sunt, în schimb, călătoriile apostolice: una în Germania, pentru Ziua mondială a tineretului la Köln şi una în Italia, la Bari, pentru încheierea Congresului euharistic naţional. A creat 15 noi cardinali şi a proclamat 5 noi sfinţi şi 32 de noi fericiţi.
În luna martie, a.c., Sf. Părinte a început o nouă serie de cateheze la audienţa generală de miercuri, despre raportul inseparabil dintre Cristos şi Biserică. La nivel internaţional, Papa şi-a îndreptat atenţia spre situaţiile de urgenţă din Africa şi Orientul Mijlociu, a sprijinit demersurile menite să menţioneze rădăcinile creştine ale Europei, fără să fi uitat sfidările de pe continentul american ori speranţele care sosesc din Asia şi Oceania. Pe plan religios a reafirmat că prioritatea sa rămâne ecumenismul, relansând şi dialogul cu celelalte religii, mai ales cu ebraismul şi islamismul.
Dar în primul său an de pontificat, cuvintele care s-au auzit mai mult sunt "iubire", "adevăr", "raţiune", "bucurie". Nu întâmplător, prof. Andrea Riccardi (co-fondator al comunităţii Sfântul Egidiu) a afirmat că "pontificatul lui Benedict al XVI-lea este pontificatul cuvântului: pentru a-l înţelege, trebuie să-l asculţi". Să reluăm, prin urmare, câteva din cuvintele pronunţate de Benedict al XVI de la începutul pontificatului său.
Cu o zi înainte de a fi ales, prezidând ca decan al Colegiului cardinalilor Sf. Liturghie "pro eligendo Pontifice", pe 18 aprilie, înălţa această invitaţie:
Ins – "Să-l rugăm cu insistenţă pe Domnul, pentru ca după marele dar al papei Ioan Paul al II-lea, să ne dăruiască din nou un păstor după inima sa, un păstor care să ne conducă la cunoaşterea lui Cristos, la iubirea sa, la bucuria adevărată".
Trece doar o zi şi este ales chiar el:
Ins – "Vă vestesc o mare bucurie... avem Papă, prea eminentul şi cucernicul domn, domn Iosif, cardinal al Sfintei Romane Biserici Ratzinger..."
Ins – "Dragi fraţi şi surori, după marele papă Ioan Paul al II-lea, domnii cardinali m-au ales pe mine, un simplu şi umil lucrător în via Domnului...".
La un an de la acel moment, dacă vrem să găsim cuvântul cel mai important pe care primul papă din secolul XXI a voit să-l comunice omenirii este cu siguranţă cel pronunţat în prima sa enciclică "Dumnezeu e iubire": numai El poate dărui lumii bucuria, frumuseţea, plinătatea vieţii şi libertatea adevărată. Nu este vorba de ideologie sau de morală ci de Dumnezeul cel viu care a asumat chip omenesc din iubire faţă de creatura sa. "La începutul vieţii creştine – scrie pontiful – nu stă o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o Persoană" care ne schimbă viaţa. Din întâlnirea cu Cristos izvorăşte urgenţa misiunii:
Ins – "Cine l-a descoperit pe Cristos trebuie să-i conducă şi pe alţii la El. O mare bucurie nu poate fi păstrată numai pentru sine. Trebuie să fie împărtăşită. În extinse arii din lume se verifică astăzi o ciudată uitare de Dumnezeu. S-ar părea că totul merge înainte chiar şi fără El. Dar în acelaşi timp există şi un sentiment de frustrare, de insatisfacţie faţă de tot şi de toate. Este spontană exclamaţia: 'nu se poate ca aceasta să fie viaţa!' Într-adevăr, nu... Ajutaţi oamenii să regăsească adevărata stea care ne arată drumul: Isus Cristos! Să ne străduim noi înşine să-l cunoaştem tot mai mult pentru ca să-i conducem convingător la El şi pe alţii".
Să devii prietenul lui Isus – iată îndemnul frecvent al papei Benedict al XVI-lea, stabilind un raport viu, personal cu Cristos. Mai ales prin rugăciune: "este momentul să reafirmăm – sublinia – importanţa rugăciunii în faţa activismului şi a secularismuilui copleşitor al multor creştini". Este necesar, de asemeni, să punem din nou în centru Cuvântul lui Dumnezeu: Papa invită la lectio divina, lectura asiduă a Sfintelor Scripturi însoţită de rugăciune, pentru a-l asculta pe Cristos care vorbeşte.
Sf. Părinte se adresează cu precădere tinerilor şi la fel ca Ioan Paul al II-lea îi invită să nu le fie teamă că vor pierde ceva dacă îşi vor deschide inima lui Cristos:
Ins – "Cine-l lasă pe Cristos să intre, nu pierde nimic, nimic, absolut nimic din ceea ce face viaţa liberă, frumoasă şi măreaţă. Nu! Numai prin această prietenie se deschid larg porţile vieţii. Numai în această prietenie se desfac într-adevăr marile pontenţialităţi ale condiţiei umane. Numai în această prietenie noi experimentăm ceea este frumos şi eliberator. Aş vrea astăzi, cu mare forţă şi convingere, pornind de la experienţa unei lungi vieţi personale, să vă spun vouă, dragi tineri: 'nu vă fie teamă de Cristos! El nu ia nimic şi dăruieşte totul. Cel care se dăruieşte lui, primeşte însutit. Da, deschideţi, deschideţi larg porţile lui Cristos şi veţi găsi adevărata viaţă".
La Ziua Mondială a tineretului de la Köln spune tinerilor că "numai de la Dumnezeu vine adevărata revoluţie, schimbarea decisivă a lumii; nu ideologiile salvează lumea; adevărata revoluţie constă numai în a se îndrepta fără reţineri spre Dumnezeu care este iubire veşnică". Vorbeşte apoi despre solitudinea tinerilor, a multor tineri: dacă nu este cultivată relaţia fundamentală cu Dumnezeu, toate celelalte relaţii devin fragile. Ce altceva ar putea oare să ne salveze dacă nu iubirea?".
Iubire, prin urmare, dar în adevăr. Cuvântul "adevăr" primeşte o pondere particulară la Benedict al XVI-lea: "trebuie să facem adevărul în caritate, în faţa tuturor tentativelor de adaptare şi diluare, binevoitoare în aparenţă, faţă de om, prin care sunt afectaţi numeroşi creştini, în cultura actuală dominată de un fel de 'dictatură a relativismului', care se prezintă drept singura atitudine potrivită cu cerinţele timpurilor". Papa invită la dialog şi cultura laicistă dar denunţă în acelaşi timp laicismul intolerant care urmăreşte să reducă la sfera privată convingerile religioase, punând astfel în pericol înseşi principiile democratice. Este nihilismul celor care "neagă existenţa oricărui adevăr". În faţa acestui tip de cultură, Papa reafirmă raţiunile care fac pe creştini să aibă o credinţă clară în Dumnezeul întrupat. O credinţă însoţită de o mare încredere în raţiune, în raţionalitate:
Ins – "Dacă avem în vedere marile opţiuni, opţiunea creştină este şi astăzi cea mai raţională şi cea mai umană. De aceea putem elabora cu încredere o filosofie, o viziune a lumii care să fie bazată pe această prioritate a raţiunii, pe această încredere că Raţiunea creatoare este iubire şi că această iubire este Dumnezeu".
Şi bazându-se întocmai pe argumentarea raţională, Biserica apără adevărul păcii şi al dreptăţii, promovând demnitatea omului, denunţând scandalul mizeriei, al foametei, al creşterii îngrijorătoare a cheltuielilor militare. Biserica, afirmă Papa, cu toate că nu ia în mâinile ei bătălia politică "nu poate şi nu trebuie să rămână pe marginea luptei pentru dreptate. Acţiunea ei în această privinţă nu constituie o formă de ingerinţă, pentru că este orientată "să lumineze pur şi simplu conştiinţele". Benedict al XVI-lea a punctat trei aspecte emergente pentru timpul de faţă: tutelarea vieţii, apărarea structurii naturale a familiei, libertatea de educaţie. Toate trei sunt chestiuni antropologice: astăzi este în joc conceptul însuşi de persoană umană. Nu este vorba de principii confesionale – afirmă Sf. Părinte – pentru că acestea sunt înscrise în însăşi natura umană, motiv pentru care nu sunt "negociabile".
Papa este animat de "sfânta nelinişte a lui Cristos" care merge în căutarea oiţelor sale în atâtea pustiuri ale lumii: pustiul sărăciei, deşertul foametei şi al secetei, pustiul abandonului, al solitudinii, al iubirii distruse". Şi pentru toate, cere sprijinul rugăciunilor:
Ins – "Rugaţi-vă pentru mine, pentru ca eu să învăţ a iubi tot mai mult turma sa – voi, Sfânta Biserică, fiecare dintre voi individual şi pe voi toţi împreună. Rugaţi-vă pentru mine, pentru ca eu să nu fug, din teamă, din faţa lupilor. Să ne rugăm unii pentru alţii, pentru ca Domnul să ne ducă iar noi să învăţăm a ne duce unii pe alţii..."
Aici, acelaşi serviciu în format audio: