Semnificaţia sprituală a celor două timpuri: înainte de Paşti şi după Paşti
(RV- 17 apr 2006) Programul român Radio Vatican adresează din inimă tuturor ascultătorilor
noştri, care sărbătoresc acum Paştele Domnului urarea de bucurie şi înnoită speranţă
cu multă pace în inimi şi în familii de la Cristos cel înviat, biruitorul păcatului
şi al morţii. Nu pot fi uitaţi însă ascultătorii care sunt acum în Săptămâna
Mare. Trebuie să mărturisim că în decursul anului întâmpinăm de multe ori o anumită
dificultate, deloc neglijabilă, derivată din calendarul bisericesc cu marile sărbători
mobile şi frumoasele tradiţii legate de ele, împământenite de secole, vii încă în
viaţa credincioşilor. Radio Vatican, conform statului său, are menirea de a urmări
îndeaproape şi informa ascultătorii despre activitatea Papei şi a organismelor Sfântului
Scaun. Pe de altă parte, în alcătuirea emisiunilor zilnice fiecare din cele 40 de
redacţii lingvistice trebuie să aibă în vedere şi viaţa Bisericii, a societăţii, a
ascultătorilor cărora li se adresează. Observa acest lucru şi arhiepiscopul György
Jakubinyi al arhidiecezei de Alba Iulia în mesajul de Paşti, 2006, transmis de Radio
Vatican. INS - „Adeseori se întreabă de ce sărbătoresc separat Paştele răsăritenii
şi apusenii, cum se întâmplă anul acesta şi în ţara noastră: Cristos a înviat de două
ori? Răspunsul este dat de complicata cronologie a calculării datei Paştelui, de tradiţia
occindentală diferită de cea orientală. Dar putem spune că fiecare duminică este sărbătoarea
Paştelui pentru că aceasta este ziua Învierii”. Arhiepiscul romano-catolic
de Alba Iulia oferă prin răspunsul său un indiciu de rezolvare pe plan teologic. Totuşi,
rămân sensibilitatea, obiceiurile şi tradiţiile, de multe ori comune, trăite în momente
diferite. În aceste zile, în timp ce credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici
sunt în Săptămâna Mare şi meditează la Patimile Domnului, catolicii de rit
latin şi protestanţii sunt în săptămâna din octava Paştelui, Săptămâna
Luminată şi cântă deja bucuria Învierii. Cred că predica unui Sfânt Părinte al
Bisericii despre „Aleluia pascal” ne orientează spre o rezolvare satisfăcătoare pe
plan spiritual a dificultăţii. O găsim la oficiul lecturilor de sâmbătă în a cincea
săptămână a Paştelui din volumul II al Liturgiei Orelor publicată de editura „Sapientia”
a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi. O propunem într-o traducere mai veche
transmisă de noi în una din emisiunile de Paşti din 1991. INS- melodie gregoriană
„Alleluia” din Noaptea de Paşti.
„Aleluia” este aclamaţia specifică timpului
pascal. Cuvântul derivă din ebraicul „HALLELU-YAH”, expresie compusă di termenul „hallel”
care înseamnă „a lăuda”, în sensul de a lăuda tresăltând de bucurie şi termenul „Yah”,
o presurtare a numelui lui Dumnezeu „YHWE”. Deci „aleluia se traduce prin „lăudaţi-l
pe Domnul”. Este manifestarea bucuriei creştine care izbucneşte în solemnitatea
Paştelui şi care se transmite la toate sărbătorile anului bisericesc. Se omite doar
în Post pentru a sublinia aspectul penitenţial şi a pregăti astfel explozia bucuriei
spirituale, curate în Noaptea Învierii.
Iată cum comentează sfântul Augustin
psalmul 148, care este un psalm de laudă.
„Cugetarea noastră în viaţa de acum
trebuie să tindă la preamărirea lui Dumnezeu, căci slava lui Dumnezeu va fi bucuria
veşnică a vieţii de dincolo, şi nimeni nu poate fi pregătit pentru viaţa de dincolo,
dacă nu s-a străduit de pe acum pentru aceasta. Astăzi îl preamărim pe Dumnezeu,
dar totodată îl şi rugăm. În cântecul nostru de slavă este cuprinsă bucuria, în rugăciune
durerea. Fiindcă am primit o făgăduinţă care încă nu ni s-a împlinit; dar cum cel
ce a făgăduit nu înşeală, ne găsim bucuria în speranţă; însă făgăduinţa neîmplinindu-se
încă, suspinăm în aşteptare. Spre binele nostru, să stăruim în aşteptare până ce va
veni fericirea făgăduită şi gemetele vor trece, dănuind singură preamărirea.
Avem,
aşadar, două vieţi: cea pe care o trăim acum, în încercările şi suferinţele pământeşti,
şi cea de apoi, care va fi pace şi bucurie veşnică. Ne-a fost rânduită şi celebrarea
acestor două timpuri: înainte de Paşti şi după Paşti. Timpul dinainte de Paşti
închipuie suferinţa în care trăim acum; iar viaţa noastră de după Paşti este oglinda
fericirii veşnice de care vom avea parte mai târziu. Deci înainte de Paşti celebrăm
întocmai ce trăim; iar în ceea ce celebrăm după Paşti arătăm ce încă nu am dobândit.
De aceea, se cuvine să trăim primul timp în post şi rugăciune, pe cel de-al doilea
însă, lăsând la o parte postul, să-l petrecem în cântec şi preamărire. Acesta este
înţelesul cântării noastre: Aleluia.
Chipul ambelor timpuri ni s-a arătat
mai dinainte în acela care este capul nostru. Patimile Domnului ne arată viaţa aceasta
de nevoinţe, căci trebuie să fim încercaţi, să suferim şi în cele din urmă să murim;
în schimb, învierea şi preamărirea Domnului ne dezvăluie viaţa pe care o vom dobândi.
Acum,
fraţilor, vă îndemn să daţi slavă lui Dumnezeu: este ceea ce facem cu toţii atunci
când cântăm „Aleluia”. Lăudaţi pe Domnul spui şi tu altuia, îţi spune şi el ţie. Toţi
se îndeamnă unii pe alţii şi toţi răspund îndemnului. Dar lăudaţi-l cu toată fiinţa
voastră, adică nu doar cu limba, nu doar glasul nostru să-l laude, ci şi inima noastră,
viaţa noastră, faptele noastre.
Desigur, acum când suntem adunaţi în biserică,
îl preamărim pe Domnul, dar când fiecare se întoarce la ale sale, parcă preamărirea
încetează. Cel care trăieşte mereu cum se cuvine, îl slăveşte pe Domnul neîncetat.
Nu vei mai da slavă lui Dumnezeu doar atunci când te vei abate de la dreptate şi de
la ceea ce este plăcut lui. Dacă nu te vei îndepărta de la calea cea dreaptă, gura
îţi va tăcea, însă viaţa ta va grăi şi Domnul îşi va pleca urechea spre inima ta.
Căci precum glasul fiecăruia dintre noi ajunge la urechile noastre, tot astfel gândurile
noastre sunt auzite de Domnul” ( Din Comentariul asupra Psalmilor al Sf.Augustin,
Ps 148, 1-2: CCL 40, 2165-2166). INS - melodie pascală „Alleluia”.