2006-04-14 20:24:24

Ştiri din sumarul emisunii şi alte informaţii la zi


(RV - 14 apr 2006) Riturile pascale la Roma şi în Ţara Sfântă.
-Cu Liturghia Cinei Domnului, „in coena Domini”, oficiată, joi seară la 17.30 în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, papa Benedict al XVI-lea a deschis riturile sacre ale Triduumului Pascal. „Dumnezeu iubeşte omul, chiar şi în căderea sa, îl iubeşte până la dăruirea extremă a Fiului său, Isus Cristos, şi ne învaţă a iubi umilitatea”: a spus Papa în omilia sa rostită după proclamarea în limbile latină şi greacă a Evangheliei despre episodul spalării picioarelor apostolilor”. „Isus se îngenunchează în faţa noastră şi ne face serviciul sclavului; spală picioarele noastre murdare, pentru ca să putem fi admişi la masa lui Dumnezeu”. ”Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”, spune Isus cu referire la ucenicul care avea să-l vândă. Avem toţi nevoie de purificare. Cel care trăieşte în minciună, pierde sensul pentru adevărul suprem, pentru Dumnezeu. În felul acesta i se împietreşte inima, devine incapabil de conversiune, de întoarcerea încrezătoare a fiului risipitor, îşi aruncă departe viaţa distrusă. Exemplul lui Isus invită la smerenie, la a ne întoarce acasă, oricât ne-am simţi de rătăciţi şi pierduţi, pentru a permite bunătăţii purificatoare să ne ridice şi să ne facă să intrăm în comuniunea mesei cu Dumnezeu însuşi. „Şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora”...înseamnă mai presus de toate a ne ierta neobosit unii altora, a începe mereu din nou împreună oricât s-ar părea de inutil. Înseamnă a ne purifica reciproc suportându-ne şi acceptând să fim suportaţi de alţii; a ne purifica unii pe alţii dându-ne reciproc forţa sfinţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu în Sacramentul iubirii divine".

-În Vinerea Sfântă, Biserica meditează în contemplaţie misterul Crucii care salvează. Celebrarea Patimilor Domnului în cursul după amiezii prezidată de papa Benedict al XVI în bazilica Sfântul Petru. La omilie, predicatorul Casei pontificale, părintele Raniero Cantalamessa ofmcap. a dezvoltat tema: ”Dumnezeu îşi dovedeşte iubirea faţă de noi”, o temă inspirată din prima enciclică a Papei Benedict al XVI „Deus caritas est - Dumnezeu este iubire”.

-Vineri, 14 aprilie, seara, începând de la 21.15, tradiţionala „Via Crucis”, Calea sau Drumul Crucii la Colosseum sau anticul amfiteatru Flavius din Roma, prezidată pentru prima dată de Papa Benedict al XVI-lea, cu un cuvânt de învăţătură la terminarea ritului şi binecuvântarea apostolică. Cele 14 meditaţii pentru respectivele staţiuni sau poposuri au fost scrise anul acesta de arhiepiscopul Angelo Comastri, vicar general al Papei pentru Cetatea Vaticanului.

-În Vinerea Sfântă de anul trecut, pe 25 martie, ultima „Via Crucis” a lui Ioan Paul al II-lea cu meditaţiile scrise de cardinalul de atunci Josph Ratzinger, ales după mai puţin de o lună la sediul lui Petru. Papa Ioan Paul al II-lea trăia ultimele zile ale vieţii sale pământeşti. Ni-l amintim pe Pontif ţinând în mâini un crucifix şi urmărind din capela sa particulară „Via Crucis” oficiată la Colosseum, un drum al Crucii pe care el îl "celebra" trăind-l în prima persoană, în trup şi în suflet. Alături de acea imagine, ne amintim meditaţiile scrise de „prietenul său devotat”, acela care îi va urma la sediul lui Petru.

-În Ţara Sfântă continuă celebrarea riturilor pascale care anul acesta coincid cu Paştele ebraic. Vineri încă de la primele ore „Via dolorosa” a fost ocupată de grupuri de pelerini din toată lumea care s-au recules în rugăciune la cele 14 staţiuni sau popasuri marcate prin imagini din pătimirile Domnului pentru devoţiunea Calea Crucii până pe Calvar. Vizibilă desfăşurarea de militari israelieni în contextul măsurilor de securitate adoptate din cauza riscului de atentate şi pentru fluxul neîntrerupt în partea veche a oraşului de credincioşi îndreptaţi spre Zidul occidental al vechiului Templu. Calea Crucii care a cunoscut numărul cel mai mare de credincioşi a fost cea condusă de custodele franciscan la Locurile Sfinte părintele Pierbattista Pizzaballa care a animat ritul în limbile italiană şi engleză. A participat şi nunţiul apostolic în Israel şi delegat apostolic pentru Ierusalim şi Palestina, arhiepiscopul Antonio Franco. Ca în fiecare an, patriarhul latin Michel Sabbah a condus Calea Crucii pentru seminarişti.

-În Argentina a fost ucis preotul Luis Montenegro, 77 de ani, de 30 paroh al bisericii Nuestra Senora de Rosario din La Calera, în apropiere de oraşul Cordoba. A fost descoperit de rude miercuri în locuinţa sa ucis cu lovituri de cuţit în timp ce dormea. Poliţia a arestat un tânăr cunoscut deja pentru alte fapte criminale. Acuzaţia, omucidere în scop de jaf.

-În Turcia, procuratura pentru minori di Trabzon a trimis în judecată tânărul care, pe 5 februarie, l-a asasinat pe preotul italian Andrea Santoro pe când acesta se ruga în biserica sa. Potrivit sureselor mass-media turceşti, tânărul riscă să fie condamnat la 20 ani închisoare. Data deschiderii procesului este încă neclară.

-Sâmbătă 15 aprilie, în calendarul bizantin, sâmbăta sfântului şi dreptului Lazăr şi sfântul Crescent, martir; în calendarul roman sau latin Sâmbăta Sfântă şi sfânta Anastasia, martiră, secolul 1.








All the contents on this site are copyrighted ©.