Riturile sacre din Joi şi Vinerea Sfântă la Roma prezidate în bazilica San Pietro
de papa Benedict
(RV - 14 apr 2006) Vinerea Sfântă. Este ziua în care Cristos, mielul de Paşti
a fost jertfit pentru mântuirea lumii. Biserica comemorează în această zi Patimile
şi Moartea lui Isus pe cruce în predica profeţilor şi în proclamarea Evangheliei după
sfântul Ioan; invocă, la rugăciunea universală, binefacerile răscumpărării asupra
tuturor oamenilor, venerează Crucea glorioasă a Domnului, catargul principal al bărcii
lui Petru care este Biserica. Prin cinstirea şi adorarea Crucii Biserica îşi comemorează
originea ei din coasta străpunsă a lui Cristos răstignit. Dar înainte de a muri,
Isus a instituit sfânta Euharistie prin care anticipă propria moarte dându-i semnificaţia
pe care o înţelegea El şi nu adversari săi, şi anume nu un fapt întâmplător, conjunctural,
ci memorialul Noului Legământ pecetluit cu sângele său pentru ispăşirea păcatelor
lumii, ofrandă supremă de iubire adusă Tatălui pentru oamenii din toate timpurile.
Joia
Sfântă şi Vinerea Sfântă: înfiinţarea Euharistiei şi moartea lui Isus pe Cruce. Ritul
Joii Sfinte rămâne steril fără conţinutul concret al Vinerii Sfinte, după cum evenimentul
Vinerii Sfinte rămâne inexplicabil sau simplă întâmplare istorică, una din multe altele,
fără sensul explicicitat cu o zi înainte de Mântuitorul.
Liturghia Cinei Domnului
celebrată joi seară: la sfârşit sfânta Taină a fost depusă la un altar lateral unde
credincioşii au putut veghea în adoraţie până noaptea târziu sau toată noaptea până
în după amiaza Vinerii Sfinte rugându-se: „Trup Preasfânt sub chipul pâinii eşti
aici cu adevărat, cel pe care odinioară Maica Sfântă l-a purtat”... „Hrană
sfântă în lupta vieţii, Eşti tăria tuturor; Dă-ne şi în clipa morţii mângâiere
şi ajutor ! O, Isuse bune, o, Isuse dulce, o, Isuse, Fiul Mariei”. INS- muzica
Matthaeuspassion În Vinerea Sfântă, zi de post şi de abstinenţă, totodată zi
aliturgică din cele mai vechi timpuri, în sensul că nu se celebrează Sfânta Liturghie
prorpiu-zisă, memorial al morţii şi al învierii Domnului, ospăţ şi jertfă pentru răscumpărarea
lumii. Totuşi, creştinii, potrivit ritului roman, se reunesc pentru celebrarea
Patimilor Domnului. Biserica comemorează moartea Mirelui ei. Isus îşi duce crucea
până pe Golgota unde moare răstignit între doi tâlhari. În centrul atenţiei stă Crucea
şi toţi ,"chiar şi cei care l-au străpuns", privesc spre Acela care a fost atârnat
pe lemnul infamiei şi care a profeţit: „Când voi fi înălţat de la pământ îi voi atrage
pe toţi la mine”. INS- muzică gregoriană: „Crux fidelis inter
omnes, arbor una nobilis”: cântă Biserica cu încredere şi uimire: "Nobilă fidelă
Cruce! Ce pădure mai produce alţi copaci cu-a ta valoare, aşa frunze, aşa floare? Rodul
tău cine-l mai are? Mângâie povara-ţi dulce! Iată cuiele, oţetul fierea,
trestia, scuipatul, iată, suliţa străpunge trupul blând din care curge râu
de apă şi de sânge ca să spele tot creatul!"
Celebrarea Patimilor Domnului
se petrece într-o atmosferă gravă şi solemnă: la intrare preotul celebrant şi slujitorii,
îmbrăcaţi în veşminte de culoare roşie, ajunşi la altar, fac înclinaţia cuvenită şi
apoi se prostern cu faţa la pământ în timp ce toţi se roagă în profundă tăcere. Aşa
a făcut şi Benedict al XVI în bazilica San Pietro începând de la ora 17. Tradiţia
romană vrea ca în Vinerea Sfântă predica să fie rostită nu de Papa ci de predicatorul
Casei pontificale. După o scurtă rugăciune iniţială au fost propuse două lecturi biblice:
una din profetul Isaia, cu cel de-al patrulea cânt despre „slujitorul suferind” descris
în momentul în care duce la îndeplinire misiunea de eliberator de păcate:”Toţi
umblam rătăcind ca nişte oi, fiecare îşi urma drumul său, dar Domnul a făcut să cadă
asupra lui fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit fiind, s-a smerit şi nu şi-a
deschis gura; ca un miel dus la înjunghiere, ca o oaie fără glas înaintea celor care
o tund, el nu şi-a deschis gura”...”El a fost rănit pentru fărădelegile noastre...Pedeapsa
care a căzut asupra lui ne-a adus nouă pacea şi rănile lui ne-au adus vindecarea”. A
urmat cântarea psalmului 30, din care Cristos a luat strigătul de abandonare plină
de încredere în clipa în care şi-a dat sufletul: „În mâinile tale, încredinţez sufletul
meu”. Pentru lectura a doua a fost propus un fragment din scrisoarea către Evrei,
în care autorul sublinează măreţia preoţiei şi sacrificului lui Cristos în relaţia
cu credincioşii şi îndeamnă: „să ţinem prin urmare cu tărie credinţa pe care o mărturisim”;
în Isus Cristos „noi avem un mare preot care a fost încercat în toate asemenea nouă
afară de păcat. În zilele sale pământeşti a înălţat cu strigăt puternic şi cu lacrimi
rugăciuni şi cereri către Dumnezeu, care putea să-l mântuiască din moarte şi a fost
auzit pentru evlavia sa...Şi desăvârşindu-se, s-a făcut tuturor celor ce-l ascultă
pricină de mântuire veşnică”.
Înainte de proclamarea Patimilor au fost cântate
două versete din scrisoarea apostolului Paul către Filipeni: INS-melodie
gregoriană „Christus factus est oboediens” „Cristos s-a făcut ascultător
pentru noi până la moarte şi încă până la moartea pe cruce. De aceea şi Dumnezeu l-a
înălţat şi i-a dat un nume care este mai presus de orice nume”.
Apoi proclamarea
pe roluri a Patimilor Domnului după sfântul evanghelist Ioan care pune în evidenţă
depăşirea scandalului crucii subliniind faptul că pentru cine crede, crucea este glorie,
este preamărire şi intronare. Crucea este jertfa definitivă pascală care reuneşte
poporul Noului Legământ.
Continuând tradiţia şi anul acesta, cum s-a spus,
omilia din Vinerea Sfântă a fost ţinută de predicatorul Casei Pontificale, care de
zeci de ani este părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa. O predică deosebit
de actuală legată şi de prima enciclică a lui Benedict al XVI-lea „Deus caritas est”:
„Dumnezeu îşi dovedeşte iubirea pentru noi”.