Pocăinţa creştină presupune a cere iertare şi a ierta

(RV - 11 apr 2006) Despre sensul creştin al pocăinţei şi al iertării, iată reflecţia părintelui Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale.
INS- Iertarea are întodeauna două dimensiuni: o iertare de cerut şi o iertare de dat. Lucrul cel mai important este a cere iertare lui Dumnezeu, deoarece totul pleacă de aici. Trebuie să-i iertăm pe alţii - spune sfântul Paul - aşa cum Dumnezeu ne-a iertat pe noi în Cristos. Deci, în această Săptămână Sfântă, lucul cel mai important este, cred, tocmai a cere iertare lui Dumnezeu şi a face aceasta şi potrivit străvechii tradiţii a Bisericii, prin Sacramentul iertării, al reconcilierii, care este mărturisirea sau spovada: să-ţi mărturiseşti păcatele cel puţin o dată pe an în timpul Paştilor, spune un canon bisericesc stabilit de Conciliul al IV-lea din Lateran, pe timpul sfântului Francisc din Assisi. Acest act devine apoi imbold şi crează în noi capacitatea de a ierta altora, fiindcă a ierta pe alţii nu vine din firea noastră: nu se poate pretinde de la om aşa ceva. Se poate însă doar prin harul lui Dumnezeu urmând exemplul lui Cristos, care ne-a iertat.

 
Sacramentul reconcilierii, spovada - cum se ştie - este poate, mai ales în rândul tinerilor, unul dintre Sacramentele mai puţin practicate. Ce-i spune acest lucru unui preot, unui păstor de suflete?
INS- Da, este adevărat: mărturisirea a intrat în criză din diferite motive. Unele sunt generale - precum secularizarea - altele sunt de ordin practic; trebuie să admitem că mărturisirea adeseori a fost redusă tocmai la o practică obligatorie, o îndatorire, la o „taxă de plătit, de achitat”, să spunem, Bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a făcut tot posibilul pentru a accelera procesul de redescoperire a dimensiunii biblice, aducătoare de mântuire, şi frumoase a spovezii. Pentru că mărturisirea este o experienţă frumoasă, pascală: este întâlnirea cu Cristos înviat care permite să-i atingi rănile şi să auzi spunându-ţi-se cuvântul pe care, în fond, toţi îl aşteaptă:”Mergi în pace, păcatele îţi sunt iertate!” Cred că trebuie să facem ce e posibil pentru a reda spovezii dimensiunea ei pascală. Mult depinde şi de duhovnici: duhovnicul ar trebui să-l imite pe Isus, care era dur cu farizeii, cu făţarnicii, cu cei care credeau că nu au nevoie de iertare, dar era foarte îngăduitor şi bun păcătoşii: plin de duioşie. Păstorii sufleteşti ar trebui să facă în aşa fel încât spovada, care este un Sacrament, să fie cât mai puţin posibil „un proces juridic”,dezlegare sau condamnare; să facă din ea cât mai mult posibil o întâlnire cu Cristos înviat.
 
Luni 10 aprilie, Papa întâlnind tinerii participanţi la congresul „UNIV 2006) a subliniat să de întâlnirea şi de prietenia cu Isus depinde fericirea noastră. Iată, în fond, prietenia ne dă puterea de a ierta...
INS- Prietenia cu Isus înseamnă şi a dori să-l imiţi...nu doar dorinţă: prietenia cu Isus nu este ca prietenia cu oamenii. Între Isus şi prietenul său trece un curent de har ce se datorează faptului că el a murit pentru noi, ne-a meritat Duhul Sfânt şi acest Duh Sfânt, în fond, crează în noi posibilitatea de a ierta altora.