2006-04-09 12:15:40

Domnul să suscite căinţă în cei care au comis această crimă execrabilă


(RV - 8 apr 2006) S-au desfăşurat sâmbătă după amiază în domul din Parma, funeraliile micului Tommaso ucis barbar de răpitori luna trecută. Ritul funebru a fost prezidat de episcopul diecezei, mons. Cesare Bonicelli. Zeci de mii de persoane au venit la Parma din întreaga Italie pentru a aduce ultimul salut lui Tommaso şi a fi alături de părinţii lui. Şi Papa Benedict al XVI-lea a exprimat într-o telegramă semnată de cardinalul secretar de stat Angelo Sodano, trimisă monseniorului Bonicelli profunda sa participare la durerea mamei şi tatălui copilului, amintind ceea ce a numit "această viaţă nevinovată întreruptă de o violenţă inumană". Benedict al XVI-lea şi-a înălţat rugăciunea către Domnul pentru a primi sufletul lui Tommaso, să întărească părinţii şi cei care îi plâng moartea tragică, suscintând şi căinţă în cei care au săvârşit această crimă execrabilă.







All the contents on this site are copyrighted ©.