2006-03-31 18:31:52

Patriarhul Alexei al II-lea a înmânat episcopului V. Paglia distincţia "Sf. Daniil" pentru angajarea în dialogul ecumenic


RV - 31 mar 2006. Distincţia prilejuită de al treilea centenar al Sf. Daniil, principele Moscovei, a fost înmânată zilele trecute de către Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii episcopului Vincenzo Paglia, preşedintele Comisiei episcopale italiene pentru ecumenism şi dialog. Iniţiativa recunoaşte angajarea depusă în dialogul dintre Biserica ortodoxă rusă şi Biserica catolică. "Renaşterea impresionantă a Bisericii ortodoxe ruse - a afirmat ep. Paglia - poate fi numită, după cuvintele patriarhului Alexei, un al doilea botez al Rusiei". În opinia prelatului catolic, această întâlnire reprezintă un exemplu de cooperare între lumea catolică şi cea ortodoxă, înaintând spre poziţii comune cu privire la bazele spirituale ale vieţii sociale, la întărirea eticii creştine şi la valorile familei. Drumurile care contribuie la dialogul ecumenic sunt, desigur, numeroase. Dar prin dialogul internaţional, regional şi local, au fost depăşite multe diferenţe şi neînţelegeri din trecut, chiar dacă nu pot fi uitate chestiunile deschise, precum contrastele despre prozelitism, care recer încă un efort de maturizare şi clarificare.







All the contents on this site are copyrighted ©.