Fondatorul Comunităţii "Sfântul Egidiu": când apărăm libertatea religioasă, apărăm omul, nu apărăm doar un interes al comunităţilor creştine

(RV - 27 mar 2006) Nu putem uita acei creştini care şi astăzi suferă persecuţii din cauza credinţei lor. Cuvintele lui Benedict XVI rostite duminică la întâlnirea cu credincioşii pentru rugăciunea „Angelus” a suscitat o deosebită emoţie. Papa s-a referit la „acele comunităţi care trăiesc în ţări în care libertatea religioasă lipseşte sau, în pofida afirmării ei în documente, suferă de fapt multiple restricţii”. Pontiful a exortat de asemenea toţi credincioşii să nu fie indiferenţi, dar să se simtă aproape de acele comunităţi creştine care se află în condiţii de mai mare dificultate şi suferinţă”. Asupra acestui pasaj din alocuţiuiea Pontifului, se opreşte profesorul Andrea Riccardi, fondator al Comunităţii „Sfântul Egidiu”, intervievat de serviciile noastre centrale.
INS - Cred că acest lucru face parte din egocentrismul în care trăim. E ciudat deoarece într-o lume globalizată există mai multe posibilităţi de a şti, mai multe posibilităţi de a fi aproape, de a ajuta. Cred că teologia lui Paul ar trebuie să devină spiritualitate trăită de poporul creştin, în sensul de a suferi cu mădularele care suferă. Mă gândesc la creştinii din atâtea părţi ale lumii, aflaţi în situaţii dificile din cauza persecuţiei, din lipsa de libertate, dificile din cauza sărăciei. Aceste realităţi trebuie să fie prezente şi creştinilor bogaţi din lumea occidentală cărora trebuie să li se amintească faptul că noi nu am suferit până la sânge.

În Declaraţia conciliară Dignitatis Humanae se afirmă cu tărie că libertatea religioasă este un drept inalienabil al persoanei umane. Această cucerire pare însă departe de a fi recunoscută în unele zone ale lumii, în special acolo unde majoritatea populaţiei este de credinţă musulmană. Ce este de făcut?
INS - Consider că această problemă a libertăţii religioase este marea problemă a epocii contemporane şi un punct foarte dificil asupra căruia trebuie insistat. Astăzi am înţeles că suntem cu adevărat credincioşi când suntem liberi de a fi credincioşi, când se poate aprofunda propria credinţă. Acest lucru e ceva ce suntem chemaţi să-l comunicăm celorlalte lumi culturale, celorlalte lumi religioase, nu ca un fapt ce-i priveşte doar pe creştini dar ca ceva ce face lumea mai bună şi mai umană. Când apărăm libertatea religioasă, apărăm omul, nu apărăm doar un interes al comunităţilor creştine.

Martirul creştin, cum învaţă ultimul în ordine de timp preotul Andrea Santoro, moare pentru alţii. Ce roade pot veni din sacrificul acestor martori extraordinari ai iubirii creştine?
INS - Martirii creştini nu sunt cei care iau viaţa altora dar cei care dau viaţa altora. Şi deşi fiind victime ale violenţei, moartea lor vorbeşte de pace, vorbeşte de înţelegere. Martirul este înţeles nu ca un drapel înălţat împotriva cuiva, ci în lumina Euharistiei, adică a sacrificului, al dăruirii vieţii pentru care alţii să trăiască.

Aşa cum ştiţi, se vorbeşte mult în această perioadă, despre drept de recirprocitate în legătură cu libertatea religioasă. În unele state, creştinii nu pot nici să citească Biblia în public. Cum trebuie pusă şi încadrată chestiunea?
INS- Statele au obligaţii, îndatoriri. Ar trebui să se insiste asupra îndatoririlor Statelor care participă la comunitatea internaţională. Una din datoriile Statelor este tocmai respectul libertăţii religioase. Cred că aici trebuie să se lucreze mult la diferite niveluri de opinie publică, de biserici, de conducători politici, pentru a face să se înţeleagă că o ţară care nu respectă libertatea religioasă a cetăţenilor săi, este o ţară profund săracă. Desigur, suntem departe de această conştientizare, însă problemele sunt puse şi nu trebuie să le uităm, nu trebuie să le trecem cu vederea pentru motivul, de pildă, că trebuie să facem „afaceri" cu un Stat sau pentru că este incomod a le aminti.

 
Aici, acelaşi serviciu in format sonor: