Contez pe voi...Contez pe întregul Colegiu pentru a vesti lumii că "Deus caritas est", "Dumnezeu este iubire"

(RV - 24 mar 2006) Omilia Papei Benedict XVI rostită la Consistoriul ordinar public celebrat în faţa bazilicii Sfântul Petru, vineri dimineaţă, pentru crearea a 15 noi cardinali din cele cinci continente.

Veneraţi Cardinali, Patriarhi şi Episcopi,
iluştri Domni şi Doamne,
iubiţi fraţi şi surori !

În această vigilie a solemnităţii Bunei Vestiri a Domnului, climatul de pocăinţă al marelui Post lasă loc sărbătorii. Astăzi, de fapt, Colegiul Cardinalilor se îmbogăţeşte cu 15 noi membri. Înainte de toate vouă, iubiţi Fraţi, pe care am bucuria de a vă crea cardinali, vă adresez salutul meu cu profundă cordialitate, în timp ce mulţumesc arhiepiscopului William Joseph Levada pentru sentimentele şi gândurile pe care în numele vostru al tuturor mi le-a exprimat puţin înainte. Sunt bucuros apoi să salut ceilalţi cardinali, veneraţii patriarhi, episcopii, preoţii, călugării şi călugăriţele şi numeroşii credincioşi, în mod special rudele, reunite aici în rugăciune şi bucurie creştină în jurul noilor purpuraţi. Primesc cu deosebită recunoştinţă distinsele autorităţi guvernamentale şi civile, care reprezintă diferitele naţiuni şi instituţii.
Consistoriul ordinar public este un eveniment ce manifestă în mod foarte elocvent natura universală a Bisericii, răspândită în orice colţ al lumii pentru a anunţa tuturor Vestea cea Bună a lui Cristos Mântuitor. Iubitul papă Ioan Paul II a celebrat nouă consistorii, contribuind astfel de o manieră determinantă la renovarea Colegiului Cardinalilor, conform orientărilor pe care le dăduseră Conciliul Vatican II şi servitorul lui Dumnezeu, Paul VI. Dacă este adevărat că în decursul secolelor multe lucruri s-au schimbat în ceea ce priveşte Colegiul cardinalatului, nu s-au schimbat însă substanţa şi natura esenţială ale acestui important organism eclezial. Străvechile sale rădăcini, dezvoltarea sa istorică şi actuala sa compoziţie fac din el într-adevăr un fel de „senat”, chemat să coopereze strâns cu Succesorul lui Petru în îndeplinirea sarcinilor legate de ministerul său apostolic universal.

Cuvântul lui Dumnezeu, care a fost proclamat puţin înainte, ne poartă înapoi în timp. Cu evanghelistul Marcu am urcat la înseşi originile Bisericii şi, îndeosebi, la originile ministerului petrin. Cu ochii inimii l-am revăzut pe Domnul Isus, spre lauda şi slava căruia actul pe care-l îndeplinim este total orientat şi dedicat. El ne-a spus cuvinte ce ne-au adus aminte definiţia Romanului Pontif dragă sfântului Grigore cel Mare: „Servus servorum Dei”. De fapt, Isus, explicând celor doisprezece Apostoli că autoritatea lor avea să fie exercitată în mod cu totul diferit de cea a „conducătorilor naţiunilor”, rezumă atare modalitate în stilul slujirii: „Cine vrea să fie mare între voi se va face slujitorul vostru (diàkonos); şi cine vrea să fie primul între voi să fie sluga tuturor (doulos)”(Mc 10,43-44). Totala şi generoasa disponibilitate în a-i sluji pe alţii este semnul distinctiv al celui care în Biserică este pus în autoritate, deoarece astfel a fost pentru Fiul omului, care nu a venit „pentru a fi slujit, dar pentru a sluji, şi ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”(Mc 10,45). Deşi era Dumnezeu, mai mult, mânat chiar de dumnezeirea sa, El a luat firea sclavului -„formam servi” - cum admirabil se exprimă imnul către Cristos cuprins în Scrisoarea către Filipeni (cfr 2,6-7).

Primul „Servitor al servitorilor lui Dumnezeu” este deci Isus. În urma Lui şi uniţi cu El, apostolii; şi între aceştia, în mod special, Petru, căruia Domnul i-a încredinţat responsabilitatea de a conduce turma sa. Îndatorirea Papei este de a se face cel dintâi servitor al tuturor. Mărturia unei atari atitudini reiese clar din prima lectură, care ne repropune un îndemn al lui Petru către „prezbiterii” şi vârstnicii comunităţii (cfr 1Pt 5,1). Este un îndemn făcut cu acea autoritate care îi vine Apostolului din a fi fost martor al suferinţelor lui Cristos, Bunul Păstor. Se simte că cuvintele lui Petru provin din experienţa personală a serviciului pentru turma lui Dumnezeu, dar ele se bazează, înainte şi mai mult încă, pe experienţa directă a comportamentului lui Isus: din modul său de a sluji până la jertfirea de sine, din umilirea sa până la moarte şi până la moartea pe cruce, încrezându-se numai în Tatăl, care l-a înălţat la timpul potrivit. Petru, ca şi Paul, a fost intim „cucerit” de Cristos - „comprehensus sum a Christo Iesu” (cfr Fil 3,12) - şi asemenea lui Paul poate îndemna bătrânii cu deplină autoritate pentru că nu mai este el care trăieşte el, ci Cristos trăieşte într-însul - „vivo autem iam non ego, vivit vero in me Christus”(Gal 2,20).

Da, veneraţi şi iubiţi Fraţi, ceea ce afirmă Principele Apostolilor se aplică în chip deosebit celui care este chemat să îmbrace purpura de cardinal: „Îi îndemn pe prezbiterii care sunt între voi, eu care sunt prezbiter ca şi ei şi martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care se va arăta” (1Pt 5,1). Sunt cuvinte care, şi în structura lor esenţială, evocă misterul pascal, aflat în mod deosebit la inima noastră în aceste zile ale marelui Post. Sfântul Petru le aplică la sine întrucât „prezbiter ca şi ei” -„sumpresbùteros”, lăsând prin aceasta să se înţeleagă că prezbiterul în Biserică, prin experienţa acumulată de-a lungul anilor şi prin încercările înfruntate şi depşite, trebuie să fie „sintonizat” în chip particular cu dinamismul intim al misterului pascal. De câte ori, iubiţi Fraţi care curând veţi primi demnitatea de cardinal, aţi găsit în aceste cuvinte motiv de meditaţie şi de imbold spiritual de a păşi pe urmele Domnului răstignit şi înviat! Ele vor avea o ulterioară şi angajantă confirmare în ceea ce noua responsabilitate va cere de la voi. Mai strâns legaţi de Succesorul lui Petru, veţi fi chemaţi să colaboraţi cu el la îndeplinirea serviciului său bisericesc special, şi aceasta va însemna pentru voi o mai intensă participare la misterul Crucii în împărtăşirea suferinţelor lui Cristos. Aceasta vă va permite să beţi mai abundent din izvoarele harului şi să răspândiţi în jurul vostru în mod mai eficient roadele benefice.

Veneraţi şi iubiţi Fraţi, aş vrea să rezum sensul acestei noi chemări a voastre în cuvântul pe care l-am pus în centrul primei mele Enciclice: caritas. El (ea) se asociază bine şi cu culoarea hainei de cardinal. Purpura pe care o îmbrăcaţi să fie întotdeauna o expresie a „caritas Christi”, a iubirii lui Cristos, stimulându-vă la o iubire pasionată pentru Cristos, pentru Biserica sa şi pentru umanitate. Aveţi acum încă un motiv pentru a căuta să retrăiţi aceleaşi sentimente care l-au îndemnat pe Fiul lui Dumnezeu făcut om să-şi verse sângele pentru ispăşirea păcatelor întregii umanităţi. Contez pe voi, veneraţi Fraţi, contez pe întregul Colegiu în care intraţi să face parte, pentru a vesti lumii că „Deus caritas est”, şi pentru a facea aceasta înainte de toate prin mărturia de sinceră comuniune între creştini: „Din aceasta - a spus Isus -vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii” (In 13,35). Contez pe voi, dragi Fraţi Cardinali, pentru a face astfel ca principiul iubirii să se poată iradia şi reînsufleţi Biserica în orice grad al ierarhiei sale, în orice Comunitate şi Institut călugăresc, în orice iniţiativă spirituală, apostolică şi de însufleţire socială. Contez pe voi pentru ca efortul comun de a fixa privirea asupra Inimii deschise a lui Cristos să facă mai sigur şi drept drumul spre deplina unitate a creştinilor. Contez pe voi pentru ca, prin valorificarea atentă a celor mici şi a celor săraci, Biserica să ofere lumii în mod incisiv anunţul şi sfidarea civilizaţiei iubirii. Îmi place să văd simbolizate toate acestea în purpura cu care aţi fost însemnaţi. Doresc ca ea să fie cu adevărat simbol al arzătoarei iubiri creştine ce transpare din existenţa voastră.

Încredinţez aceste auspicii mâinilor materne ale Fecioarei din Nazaret, din care Fiul lui Dumnezeu a luat sângele pe care avea să-l verse pe Cruce ca mărturie supremă a iubirii sale. În misterul Bunei Vestiri, pe care ne pregătim să-l celebrăm, ne este revelat că prin lucrarea Duhului Sfânt Cuvântul divin s-a făcut trup şi a locuit între noi. Prin mijlocirea Mariei, să coboare din belşug asupra noilor Cardinali şi asupra noastră a tuturor revărsarea Duhului adevărului şi al iubirii pentru ca, din ce în ce mai conformi cu Cristos, să putem a ne dedica neobosit edificării Bisericii şi răspândirii Evangheliei în lume.