(RV - 23 mar 2006) În zilele de 27 şi 29 martie, Consiliul Pontifical al Culturii
va ţine la sediul din Roma (Palazzo San Calisto) adunarea sa plenară dedicată anul
acesta temei: Via pulchritudinis, „Calea frumuseţii, mijloc de evanghelizare
şi de dialog". Tema s-a impus în urma lucrărilor plenarei din 2004 şi se prezintă
ca un instrument deosebit pentru vestirea Eavangheliei. Pe lângă tradiţionalele "probe"
ale existenţei lui Dumnezeu, cele cinci „căi”, în ultimii ani s-a afirmat tot mai
mult pulchrum, frumosul ca mod de a ajunge la Dumnezeu, frumuseţe supremă,
şi pentru a transmite oamenilor ceva din viaţa lui Dumnezeu, atât prin fascinaţia
naturii cât şi prin creaţia artistică. Într-un timp de neîncredere în adevărurile
solide care pune la îndoială existenţa unui bine universal, frumuseţea poate apărea
ca loc de întâlnire între oameni de culturi diferite, ca o primă etapă pe drumul ce
conduce la redescoperirea a ceea ce este adevărat-verum şi bun -bonum.
Membrii consultanţi a Consiliului, - cardinali, episcopi, preoţi şi laici din cele
cinci continente - se vor reuni la Roma pentru a discuta acest fascinant program care
se va articula în jurul a trei mari chestiuni: frumuseţea naturii, frumuseţea artei,
frumuseţea sfinţeniei creştine. Aceste trei mari teme permit o abordare în acelaşi
timp filozofică, teologică şi pastorală, capabilă să ofere răspunsuri pastorale episcopilor
şi tuturor celor care lucrează în domeniu. Pornind de la bazele unei estetici teologice
şi păşind pe urmele marilor gânditori ai secolului XX, şedinţele succesive ale plenarei
vor fi dedicate marilor sfidări lansate Bisericii la acest început de secol: ameninţările
din partea unui nou laicism şi a indiferenţei religioase; mirajul frumseţii în secte
şi în noile mişcări religioase; contemplaţia creaţiei şi noile dezbateri în jurul
evoluţiei şi salvgardării naturii; exploatarea patrimoniului artistic creştin în vederea
unei noi evanghelizări; frumuseţea liturgiei şi, în fine, sfinţenia (Comunicat emis
de Consiliul Pontifical al Culturii).
Adresându-se artiştilor în vederea Marelui
Jubileu din 2000, papa Ioan Paul II scria: “….Biserica a continuat să nutrească o
mare apreciere faţă de valoarea artei ca atare. De fapt, aceasta, chiar dincolo de
expresiile sale mai tipic religioase, atunci când este autentică, are o afinitate
intimă cu lumea credinţei, astfel încât, chiar în condiţiile de cea mai mare separare
a culturii de Biserică, tocmai arta continuă să constituie un fel de punte aruncată
spre experienţa religioasă. Întrucât este căutare a frumosului, rod al unei imaginaţii
care merge dincolo de cotidian, ea, prin natura ei, este un fel de apel adresat misterului.
Chiar atunci când scrutează profunzimile cele mai întunecate ale sufletului sau aspectele
cele mai uluitoare ale răului, artistul devine într-un oarecare mod glasul universalei
aşteptări de răscumpărare. De aceea, se înţelege de ce, în cadrul dialogului cu arta,
Biserica ţine în mod special şi doreşte ca în epoca noastră să se realizeze o nouă
alianţă cu artiştii, cum preconiza veneratul meu predecesor Paul al VI-lea în vibrantul
discurs adresat artiştilor în timpul întâlnirii speciale din Capela Sixtină, din 7
mai 1964 . Din această colaborare, Biserica speră într-o reînnoită "epifanie" a frumosului
pentru timpul nostru şi răspunsuri adecvate la exigenţele proprii ale comunităţii
creştine” (Scrisoare către artişti,n.10, Ioan Paul II 4 aprilie
1999).