Frumuseţea, cale de evanghelizare şi de dialog

(RV - 23 mar 2006) În zilele de 27 şi 29 martie, Consiliul Pontifical al Culturii va ţine la sediul din Roma (Palazzo San Calisto) adunarea sa plenară dedicată anul acesta temei: Via pulchritudinis, „Calea frumuseţii, mijloc de evanghelizare şi de dialog". Tema s-a impus în urma lucrărilor plenarei din 2004 şi se prezintă ca un instrument deosebit pentru vestirea Eavangheliei. Pe lângă tradiţionalele "probe" ale existenţei lui Dumnezeu, cele cinci „căi”, în ultimii ani s-a afirmat tot mai mult pulchrum, frumosul ca mod de a ajunge la Dumnezeu, frumuseţe supremă, şi pentru a transmite oamenilor ceva din viaţa lui Dumnezeu, atât prin fascinaţia naturii cât şi prin creaţia artistică. Într-un timp de neîncredere în adevărurile solide care pune la îndoială existenţa unui bine universal, frumuseţea poate apărea ca loc de întâlnire între oameni de culturi diferite, ca o primă etapă pe drumul ce conduce la redescoperirea a ceea ce este adevărat-verum şi bun -bonum. Membrii consultanţi a Consiliului, - cardinali, episcopi, preoţi şi laici din cele cinci continente - se vor reuni la Roma pentru a discuta acest fascinant program care se va articula în jurul a trei mari chestiuni: frumuseţea naturii, frumuseţea artei, frumuseţea sfinţeniei creştine. Aceste trei mari teme permit o abordare în acelaşi timp filozofică, teologică şi pastorală, capabilă să ofere răspunsuri pastorale episcopilor şi tuturor celor care lucrează în domeniu. Pornind de la bazele unei estetici teologice şi păşind pe urmele marilor gânditori ai secolului XX, şedinţele succesive ale plenarei vor fi dedicate marilor sfidări lansate Bisericii la acest început de secol: ameninţările din partea unui nou laicism şi a indiferenţei religioase; mirajul frumseţii în secte şi în noile mişcări religioase; contemplaţia creaţiei şi noile dezbateri în jurul evoluţiei şi salvgardării naturii; exploatarea patrimoniului artistic creştin în vederea unei noi evanghelizări; frumuseţea liturgiei şi, în fine, sfinţenia (Comunicat emis de Consiliul Pontifical al Culturii).

Adresându-se artiştilor în vederea Marelui Jubileu din 2000, papa Ioan Paul II scria: “….Biserica a continuat să nutrească o mare apreciere faţă de valoarea artei ca atare. De fapt, aceasta, chiar dincolo de expresiile sale mai tipic religioase, atunci când este autentică, are o afinitate intimă cu lumea credinţei, astfel încât, chiar în condiţiile de cea mai mare separare a culturii de Biserică, tocmai arta continuă să constituie un fel de punte aruncată spre experienţa religioasă. Întrucât este căutare a frumosului, rod al unei imaginaţii care merge dincolo de cotidian, ea, prin natura ei, este un fel de apel adresat misterului. Chiar atunci când scrutează profunzimile cele mai întunecate ale sufletului sau aspectele cele mai uluitoare ale răului, artistul devine într-un oarecare mod glasul universalei aşteptări de răscumpărare. De aceea, se înţelege de ce, în cadrul dialogului cu arta, Biserica ţine în mod special şi doreşte ca în epoca noastră să se realizeze o nouă alianţă cu artiştii, cum preconiza veneratul meu predecesor Paul al VI-lea în vibrantul discurs adresat artiştilor în timpul întâlnirii speciale din Capela Sixtină, din 7 mai 1964 . Din această colaborare, Biserica speră într-o reînnoită "epifanie" a frumosului pentru timpul nostru şi răspunsuri adecvate la exigenţele proprii ale comunităţii creştine” (Scrisoare către artişti, n.10, Ioan Paul II 4 aprilie 1999).