2006-03-19 19:11:34

Papa propune muncitorilor modelul sfântului Iosif; invocă o ordine socială justă atentă la binele tuturor; îndeamnă la a face din muncă un mijloc de sfinţire a vieţii


(RV - 19 mar 2006) Importanţa muncii pentru împlinirea omului şi pentru progresul societăţii a fost subliniată de papa Benedict XVI duminică la Liturghia prezidată în bazilica Sfântul Petru cu participarea a mii de lucrători şi apoi la rugăciunea mariană „Îngerul Domnului” dedicată figurii sfântului Iosif.
INS-muzical
„Munca îmbracă o importanţă primară pentru realizarea omului şi pentru dezvoltarea societăţii şi de aceea e necesar ca ea să fie mereu organizată şi desfăşurată în deplinul respect al demnităţii umane şi în serviciul binelui comun”. Astfel s-a exprimat Benedict XVI la omilia din cadrul Liturghiei euharistice celebrate duminică dimineaţă în Bazilica Vaticană. O Liturghie în care Pontiful a unit meditarea textelor liturgice din duminica a-III-a din Post cu amintirea sfântului Iosif. La rugăciunea „Angelus” recitată cu credincioşii, romani şi pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru Papa, evocând figura sfântului Iosif, a explicat că solemnitatea sa liturgică este posticipată anul acesta pe 20 martie şi l-a invocat pe patronul muncitorilor „să ocrotească lucrătorii din întreaga lume”.

Munca trebuie să servească adevăratului bine al umanităţii, permiţând „omului atât ca individ cât şi ca membru al societăţii cultivarea şi împlinirea vocaţiei sale integrale”. Preluând învăţătura constituţiei conciliului Vatican II „Gaudium et spes” despre Biserica în lumea contemporană, Papa a explicat că amintirea sfântului Iosif poartă gândul la muncă drept „condiţie originară a omului”. În această privinţă a afirmat:
INS - „Biserica a arătat întotdeauna, în special în ultimul secol, atenţie şi solicitudine pentru acest domeniu al societăţii, după cum demonstrează numeroasele intervenţii sociale ale Magisterului şi acţiunea unor multiple asociaţii de inspiraţie creştină”.
Este vorba despre asociaţii pe care Papa le-a salutat spunând că este bucuros să ştie că multe din ele sunt prezente la Liturghia euharistică reprezentând întreaga lume a lucrătorilor. Şi tocmai referindu-se la lumea muncii Benedict XVI a afirmat că sunt necesare calificarea tehnică şi profesională, o ordine socială justă şi atentă la binele tuturor, dar nu numai:
INS - „Este necesar a trăi o spiritualitate care să-i ajute pe credincioşi să se sfinţească prin propria muncă, imitându-l pe sfântul Iosif, care în fiecare zi a trebuit să se îngrijească de Sfânta Familie cu mâinile sale şi pe care, din acest motiv, Biserica îl indică drept patron al lucrătorilor”.
Mărturia sfântului Iosif - a adăugat Papa - "arată că omul este subiect şi protagonist al muncii”.
INS - Doresc să-i încredinţez lui tinerii care cu greu reuşesc să se integreze în lumea muncii, şomerii şi cei care îndură greutăţi din cauza crizei difuze privind locul de muncă”.
„În acelaşi timp - a avertizat Benedict XVI - este indispensabil ca omul să nu se lase aservit muncii, să nu o idolatrizeze, pretinzând să afle în ea sensul ultim şi definitiv al vieţii”. Aminteşte apoi că în Biblie se citeşte:”Şase zile să lucrezi; în ele fă-ţi toate treburile, dar ziua a şaptea este odihna Domnului, Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul ce poposeşte lângă tine, fiindcă în şase zile a făcut Dumnul cerul şi pământul, marea şi toate câte sunt în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o”.

Este vorba de pasajul din cartea Exodului sa a Ieşirii care cuprinde şi povestirea în care Dumnezeu îi consemnează lui Israel decalogul poruncilor sale. Este tocami pagina citită la Liturghia euharistică. Iar Papa la omilie a definit decalogul drept „o confirmare a libertăţii dobândite”. „Poruncile - a explicat - privindu-le în profunzime, sunt mijlocul pe care Domnul îl dă pentru a apăra libertatea noastră atât de condiţionările interne ale patimilor cât şi de samavolniciile externe din parte celor rău intenţionaţi. Acele interdicţii „să nu....” cuprinse în porunci sunt tot atâţia „da” pentru creşterea adevăratei libertăţi”.

INS- muzical din cadrul sf.Liturghii

Trebuie spus că Papa a adresat un salut particular episcopul de Ivrea, Italia, monsniorului Arrigo Miglio, preşedinte al Comisiei episcopale italiene pentru Probleme Sociale, Muncă, Dreptate şi Pace care - a spus- „s-a făcut intrpret al sentimentelor comune ale celorlalţi şi mi-a adresat expresii de felicitare pentru sărbătoarea mea onomastică. Îi sunt într-adevăr recunoscător”.

Mons. Miglio, în intervenţia sa înainte de omilia papei, a amintit că servitorul lui Dumnezeu papa Ioan Paul II „nu numai ne-a lăsat o bogată învăţătură asupra muncii şi rolului central al persoanei umane în lumea muncii îndeosebi prin cele trei Scrisori enciclice - Laborem Exercens, Sollicitudo Rei Socialis şi Centesimus Annus - dar s-a făcut el însuşi catihet neobosit al doctrinei sociale a Bisericii în numeroasele sale pelerinaje cu ocazia zilei de 19 martie ”întâlnind muncitorii din industrie, din agricultură şi din diferite alte sectoare” împărtăşind cu ei problemele şi dificultăţile lor, în rugăciune şi apropiere fraternă şi solidară. A mulţumit lui Benedict XVI pentru că „a binevoit să continue în această zi frumoasa tradiţie urmată de predecesorul său”, întâlnind reprezentanţe ale lumii muncii.
Episcopul Miglio a amintit de asemenea diferitele intervenţii ale lui Benedict XVI în care „ a subliniat cu tărie că problema muncii este astăzi în centrul prefacerilor rapide şi complexe şi că de această nouă şi inedită mutaţie a problemei sociale este legată tutelarea vieţii, nouă frontieră a chestiunii sociale, evidenţiind şi raportul dintre dreptate şi caritate care constituie două aspecte inseparabile ale singurei angajări sociale a creştinului”.

Mons. Miglio a amintit apoi „neajunsurile şi neliniştile atâtor lucrători, în special tineri, care văd înaintea lor un viitor nesigur, şi ale atâtor familii, adesea dur condiţionate de dificultăţile ce derivă din lipsa unui loc de muncă sau dintr-o muncă ce prea puţin respectă exigenţele familiei înseşi şi ale persoanei.

Dar să revenim la figura sfântului Iosif despre care papa a vorbit şi la rugăciunea „Angelus” invitând la „ a se opri cu veneraţie” asupra figurii soţului Mariei şi Patronului Bisericii universale. A amintit că Sfântul Iosif „îmbracă în istoria mântuirii o importanţă fundamentală”. A explicat că din exemplul să „vine o invitaţie puternică la a desfăşura cu fidelitate, simplicitate şi modestie sarcina pe care Providenţa ne-a încredinţat-o”. „Mă gândesc înainte de toate la taţii şi mamele de familie şi mă rog pentru ca să ştie să preţuiască întotdeauna frumuseţea unei vieţi simple şi sârguincioase, cultivând cu grijă - a subliniat - relaţia conjugală şi îndeplinind cu entuziasm marea şi nu uşoara misiune educativă”.

 
După recitarea rugăciunii „Angelus”, Benedict XVI a amintit că:
INS- „Anul acesta cade al V-lea Centenar al Muzeelor Vaticane, pe care iubitul meu predecsor, -a spus - le-a definit „una din cele mai importante porţi al Sfântului Scaun deschise asupra lumii”. Această instituţie oferă în fapt o importantă contribuţie la misiunea Bisericii, comunicând la milioane de persoane adevărurile creştine prin limbajul artei. Formulez - sunt cuvintele Pontifului - cele mai bune auspicii pentru manifestările culturale în program şi asigur amintirea mea în rugăciune pentru toţi cei care lucrează în Muzeele vaticane şi pentru toţi vizitatorii".

Şi cu rugăciunea în inimi pe care Papa însuşi a inspirat-o prin toate cuvintele sale, adresăm, în numele întregii familii a Radioului Vatican, redactori şi ascultători, urări pline de afecţiune lui Benedict XVI, care la Botez a primit numele de Joseph, rămânând atăt de legat de figura sfântului Iosif despre al cărui rol important în istoria mântuirii a vorbit de mai multe ori, definindu-se îndată după alegerea la Pontificat „un simplu şi umil lucrător în via Domnului”.
Primţi şi Binecuvântarea Apostolică dată de Papa duminică 19 martie, la întâlnirea cu credincioşii pentru a se ruga împreună antifonul marian „Îngerul Domnului”.

Aici, serviciul complet în format audio cu vocea Papei şi inserţiile muzicale: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.