2006-02-25 10:35:11

Arhiepiscopul Fernando Filoni: Nunţiu Apostolic în Filipine. Alte numiri pontificale


(RV - 25 feb 2006) Sfântul Părinte l-a numit Nunţiu Apostolic în Filipine pe arhiepiscopul Fernando Filoni, până în prezent Nunţiu Apostolic în Irak şi în Iordania. Mons. Filoni fusese trimis la Baghdad de papa Ioan Paul II "în sprijinul comunităţilor creştine răspândite în acele ţinuturi". "Sunt sigur - îi spunea papa în martie 2001 - că vei fi pentru ele un mesager de pace şi de speranţă". Şi aşa a fost. Agenţiile de presă subliniează faptul că mons. Filoni e singurul diplomat occidental care a rămas la Baghdad pe toată durata războiului. Într-adevăr, nu a abandonat populaţia irakiană, rămânând în ţară în momentele cele mai dificile şi pline de risc începând de la bombardamentele anglo-americane în martie 2003.
În Filipine, îi urmează în funcţie arhiepiscopului Antonio Franco, numit de Papa luna trecută Nunţiu Apostolic în Israel şi Cipru şi Delegat Apostolic pentru Ierusalim şi Palestina.

Tot sâmbătă, Papa a numit trei ceremonieri pontificali: mons. Pier Enrico Stefanetti, mons. Stefano Sanchirico şi mons. Diego Giovanni Ravelli.

De asemenea, Benedict XV l-a numit pe cardinalul Nicolàs de Jesùs Lòpez Rodrìguez, arhiepiscop de Santo Domingo, Trimis al său special la celebrările care vor avea loc la Lima (Perù) de la 24 la 29 iulie 2006, în al IV-lea Centenar al morţii sfântului Turibiu de Mongrovejo, Patron al Episcopatului Latinoamerican.







All the contents on this site are copyrighted ©.