2006-02-22 09:21:18

Legat pontifical pentru Bazilicile din Assisi: cardinalul Attilio Nicora


(RV -21 feb 2006) Benedict XVI a numit legat pontifical pentru bazilicile "Sfântul Francisc" şi "Sfânta Maria a Îngerilor" din Assisi, cardinalul Attilio Nicora, preşedinte al Administraţiei Patrimoniului Sfântului Scaun. Amintim că printr-un "Motu proprio" din 9 noiembrie 2005 Papa a stabilit noi dispoziţii pentru cele mai mari locuri ale tradiţiei franciscane. La bazilici - se citeşte în documentul pontifical - Papa desemnează un Legat al său care, chiar dacă nu se bucură de jurisdicţie, ce revine episcopului de Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino, va avea sarcina de a perpetua prin autoritatea sa morală legăturile strânse de comuniune între locurile sacre memoriei Sfântului Francisc şi Sfântului Scaun. Legatul - se precizează de asemenea în "Motu proprio" - va putea da binecuvântarea papală în celebrările pe care le va prezida cu prilejul celor mai mari solemnităţi liturgice. În "Motu proprio", Papa stabileşte deci că episcopul de Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino va avea jurisdicţia prevăzută de dreptul asupra bisericilor şi caselor călugăreşti în ceea ce priveşte toată activităţile pastorale desfăşurate de părinţii conventuali ai bazilicii "Sfântul Francisc" şi de fraţii minori de la "Sfânta Maria a Îngerilor". Părinţii franciscani, conventuali şi minori, pentru toate iniţiativele care au aspecte pastorale vor trebui de aceea să ceară şi să obţină consensul episcopului locului. Acesta va asculta apoi părerea preşedintelui Conferinţei episcopale umbre pentru iniţiativele care au reflex asupra regiunii umbre, sau apreşedinţiei Conferineţi episcopale italiene, pentru cele care au efecte pe o rază mai amplă.
RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.