Mama preotului ucis în Turcia îl iartă pe asasin. Cardinalul Ruini anunţă cauza de beatificare a părintelui Andrea Santoro

(RV - 10 feb 2006) Ultima emoţionantă îmbrăţişare pentru un martir creştin: mii de credincioşi au participat vineri dimineaţă la funeraliile preotului Andrea Santoro celebrate în bazilica Sfântul Ioan din Lateran.
Liturghia înmormântării a fost prezidată de cardinalul Camillo Ruini, vicar general al Papei pentru dieceza de Roma. La omilie, cardinalul a vorbit despre exemplul de curaj creştin dat Bisericii de părintele Andrei şi a anunţat că intenţionează să deschidă cauza sa de beatificare. În baziliciă, mii de credincioşi precum şi numeroase autorităţi instituţionale. Dar foarte mulţi credincioşi au urmărit celebrarea în afara bazilicii iar la ieşirea din biserică au aplaudat îndelung în momentul trecerii sicriului.
INS-cântare
Un exemplu de curaj creştin, acel curaj de a-l iubi pe aproapele până la sacrificiul vieţii care a însufleţit martirii credinţei de-a lungul secolelor. În patriarhala bazilică Sfântul Ioan, plină de credincioşi până la refuz, toţi stăpâniţi de emoţii ce se simt în ocazii rare, cardinalul Camillo Ruini a subliniat faptul că părintele Andrea Santoro a fost mai presus de toate un martor al iubirii creştine. De aceea „moartea sa tragică este, în realitate, glorificarea, preamărirea sa”. Aceste cuvinte au fost însoţite de un anunţ aşteptat de toţi credincioşii: de cei care au avut oportunitatea de a-l întâlni pe părintele Andrei, şi printre aceştia - o spun aici - se numără şi cel care scrie şi vă vorbeşte, dar şi de toţi care au putut să-l aprecieze doar după moartea sa, prin scrierile sale, aflând istoria sa de preot, simplă şi extraordinară.

"Vom respecta pe deplin, în procesul de beatificare şi canonizare, pe care am de gând să-l deschid, toate legile şi timpii Bisericii, dar încă de pe acum sunt convins lăuntric că în jertfa părintelui Andrea se găsesc toate elementele constitutive ale martirului creştin".
A spus cardinalul Ruini reparcurgând momentele însemnate ale vieţii preotului ucis în Turcia, de la anii de seminar la alegerea convinsă de a merge în Anatolia. Aici, a amintit cardinalul vicar, părintele Andrei „inţelegea să fie o prezenţă credibilă şi prietenă, să favorizeze un schimb de daruri, înainte de toate spirituale, între Orient şi Roma, între creştini, evrei şi musulmani”.

Părintele Andrei a fot un om al Bisericii căruia „nu-i trecea nici măcar prin gând că ar putea să aparţină lui Cristos fără să aparţină Bisericii”. Un om tenace, dârz „ de-a dreptul căpăţinos”, a spus cardinalul Ruini, un om care „a încercat cu toate forţele sale să se mişte întotdeauna şi cu rigoare în logica lui Cristos”. Cardinalul s-a oprit apoi asupra curajului părintelui Andrea Santoro, asupra semnficiaţiei sale pentru toţi creştinii. Curajul său era un curaj creştin, acel curaj tipic de care au dat dovadă martirii, în nenumarate ocazii, de-a lungul secolelor: un curaj care îşi are rădăcina în uniunea cu Isus Cristos, în forţa care vine de la El într-un mod pe cât de misterios pe atât de adevărat şi concret. De un asemenea curaj are nevoie fiecare dintre noi, dacă vrea să înfrunte în calitate de creştin drumul vieţi.

De acest curaj, a mai spus cardinalul Ruini, avem nevoie noi toţi „dacă voim, în actuala situaţie istorică, să afirmăm dreptul la libertatea de religie, mama oricărei libertăţi, drept valabil în mod concret pretutindeni în lume, într-adevăr fără discriminări”. În încheierea omiliei, vădit emoţionat, cardinalul a amintit cuvintele mamei părintelui Andrei:

„Mama părintelui Andrea iartă din toată inima persoana care s-a înarmat pentru a-i ucide fiul şi simte o mare durere pentru el fiind şi el un fiu al unicului Dumnezeu care este iubire”.

Nu a murit în zadar părintele Andrei. Curajul său creştin a învins. Curajul de a iubi „pentru a construi prietenia şi pacea acolo unde prea adesea domnesc intoleranţa, dispreţul şi ura”.
INS-cântare.
La terminarea Liturghiei, a fost citit un mesaj trimis cardinalului Ruini de către preşedintele Republicii Italiene, Carlo Azeglio Ciampi. ”Revolta conştiinţelor faţă de barbaria care a şters nobila existenţă a părintelui Santoro- afirmă Ciampi- întăreşte convingerea de a apăra cu stăruinţă principiul de civilizaţie la baza oricărei convieţuiri umane”.

Să ascultăm acum glasul părintelui Andrei. Sunt cuvinte tari, mişcătoare, ale unui om care trăia profund în Cristos şi pentru Cristos. O mărturie culeasă în Turcia în 2004 de colega Paola Corneli pentru programul RAI UNO „A Sua immagine”. Părintele Andrei vorbea despre misiunea creştinului.....Să-l ascultăm.......

„Credinţa este plecare. Ca cea a lui Abraham, la fel ca Maria, ca Paul....Credinţa este a primi plecarea, venirea lui Dumnezeu spre noi. El ne caută. El vine în întâmpinarea noastră. Iar apoi devine plecarea noastră, animaţi de acelaşi spirit de iubire...În ce mod putem şi astăzi continua această plecare a noastră? Înarmaţi cu acelaşi bagaj al lui Paul: numele lui Isus, un nume de mântuitor, de reconciliator, de împăciuitor. Un nume în al cărui sânge noi am fost adunaţi în unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, şi un nume în sângele căruia suntem dispuşi să dăm sângele nostru (.....) resemănând acelaşi cuvânt. Aici suntem în zona Anatoliei, în toată dieceza de Anatolia. Apoi este Europa noastră, este tot Orientul Mijlociu, este lumea întreagă... A semăna din nou, "a re-semăna", a reaprinde aceste mici lumini, a reveni aici la Antiohia pentru a relua acest foc iniţial, pentru a învăţa din nou cum se seamănă Biserica în spiritul de pace... şi cum se seamănă aici, în contact cu realităţi atât de diferite şi la câţiva paşi de locuri unde, din păcate, se varsă sânge! În contact cu mulsulmanii, în contact cu evreii, în contact cu feluritele comunităţi creştine: iată, este vorba de a se prezenta cu numele lui Isus, având în noi stigmatele sale, cum a făcut Isus când le-a apărut Apostolilor. Le-a apărut şi le-a zis: „Pacea să fie voi,...primiţi pe Duhul Sfânt”. Şi le-a arătat mâinile şi coasta. Trebuie să arătăm iubirea care ne stăbate inima şi care străpunge şi mâinile noastre, pentru că nu există dar al lui Isus, nu există dar al iubirii Tatălui care să nu treacă printr-o monetă, care este darul vieţii noastre, care este darul de a iubi peste măsură, iubind şi pe cine nu ne iubeşte, servindu-l pe cine nu ne serveşte, dând viaţa celui care uneori ne-o face imposibilă.”
Cine doreşte să asculte şi glasul preotului martir................