2006-02-07 19:16:14

Durerea Papei pentru uciderea unui preot în Burundi


(RV - 7 feb 06) După moartea tragică a părintelui Andrea Santoro, un alt episod sângeros a lovit Biserica Catolică: sâmbătă, 4 februarie, în circumstanţe încă neclarificate, a fost ucis la periferia capitalei, Bujumbura, preotul iezuit burundez Elie Koma, de 59 de ani. Părintele Koma a rămas în amintirea multora mai ales ca bun predicator de exerciţii spirituale. Ştirea a fost adusă la cunoştinţă luni, 6 februarie.
În telegrama trimisă nunţiului apostolic în Burundi, arh. Paul Richard Gallagher, purtând semnătura cardinalului secretar de stat Angelo Sodano, Benedict al XVI-lea aduce mulţumiri pentru lucrarea desfăşurată de preotul Koma în slujba creşterii spirituale a tuturor persoanelor care au beneficiat de apostolatul său. Papa şi-a exprimat apropierea faţă de familiarii preotului ucis şi faţă de Comapania lui Isus, din care părintele Koma făcea parte din 1967. Sf. Părinte s-a adresat apoi direct celor care "comit încă acte de violenţă" ca să renunţe definitiv la aceste iniţiative aducătoare de moarte, pentru a permite tuturor locuitorilor ţării să trăiască în pace şi siguranţă.
Părintele Koma a fost hirotonit preot în 1980 şi în ultimii trei ani era responsabilul bisericii iezuiţilor din Kamenge, unul din cele mai sărace cartiere ale capitalei, unde miercuri va avea loc şi ceremonia înmormântării.








All the contents on this site are copyrighted ©.